DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se așteaptă nominalizări pentru Oamenii Timpului

oamenii timpului

Indiferent dacă ești din județele Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, Bacău sau Vaslui sau din orașele Chișinău și Cernăuți, accesează www.oameniitimpului.ro și propune personalitățile și/sau organizațiile, din plan local, național și internațional, care au contribuit în perioada octombrie 2014-septembrie 2015 la dezvoltarea culturală și instituțională a zonei tale.

Într-o primă etapă, propunerile venite din partea publicului vor fi analizate de către reprezentanții partenerilor media din plan local, care vor documenta nominalizările rămase în cursă. Acestea din urmă vor fi documentate suplimentar si la nivelul redacției revistei de cultură contemporană TIMPUL si înaintate Juriului National.

În perioada premergătoare Galei Oamenii Timpului, ediția a II-a, care va avea loc la Iasi (12 decembrie 2015), în fiecare din cele 7 orase incluse în Campanie va avea loc o gală locală în cadrul căreia vor fi anunțați nominalizații locali. Ulterior, din rândul acestora, vor fi aleși câștigătorii, care vor fi premiați în cadrul fastuos al Galei Oamenii Timpului care va avea loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iasi. Campania se va derula pe baza respectării stricte a unui regulament de desfăsurare. Campania va demara cu mai multe conferințe de presă susținute la Bucuresti si la nivelul fiecărui judet menționat, care vor fi organizate în cursul lunii august 2015.

Producătorul Campaniei Oamenii Timpului este Adenium.

Categoriile pentru care vor fi selectați nominalizații sunt: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.

Criteriile de selecție vor viza notorietatea nominalizatului în domeniul respectiv, însă accentul se va pune pe activitatea care l-a făcut remarcat în perioada octombrie 2014-septembrie 2015, în baza căreia se va realiza și promovarea sa de-a lungul întregii campanii.

Juriul National al Galei Oamenii Timpului are următoarea componentă:

Radu Vancu, scriitor (Literatură) Cătălin Sava, realizator TVR (Arte) Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Decanul Facultății de Istorie, Universitatea București (Educație & Cercetare) Liviu Mihaiu, jurnalist (Societate civilă) Prof. univ. dr. Constantin Chiriac, Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (Diplomație publică) Dr. Mioara Anton, Directorul Programului Istorie Contemporană din cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române (Memorie & Istorie) Prof. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, teoretician și critic literar (Jurnalism) Ion Caramitru, actor, Directorul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (Tinere valori) Prof. univ. dr. MSC Alexandru-Vlad Ciurea, Vicepreședinte al Federației Mondiale de Neurochirurgie (Sănătate) Bogdan Pițigoi (Antreprenoriat) Prof. univ. dr. Daniel Sandru, Directorul revistei de cultură contemporană TIMPUL, în calitate de Președinte al Juriului.

Ediția I a Galei Oamenii Timpului s-a constituit într-o ceremonie de acordare a Premiilor Oamenii Timpului, la finalul unei campanii de promovare a valorilor Iașului, gândită în termenii unei reverențe pe care orice comunitate are datoria de a o face în raport cu personalitățile sale meritorii.

Evenimentul a avut loc pe 13 decembrie 2014 în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași și a debutat cu o dezbatere referitoare la jurnalismul cultural și implicarea socială, la care au participat cele mai autorizate voci ale domeniului din plan național.

De asemenea, în cadrul Galei de la Iași a avut loc un concert cu scop caritabil, în sprijinul strângerii de fonduri pentru restaurarea casei lui George Enescu din Mihăileni, județul Botoșani, susținut de pianista de talie internațională, Raluca Știrbăț.

Parteneri în realizarea evenimentului au fost Asociația Revistei „Timpul” și Editura Adenium, care au beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Iași, dat fiind faptul că obiectivul general al proiectului este recunoașterea publică a acelor personalități și/sau organizații, din plan local, național și internațional, care contribuie la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăți democratice.

În cadrul Ediției I a Galei Oamenii Timpului au fost acordate și 3 Premii Speciale, precum și 2 distincții In memoriam, unor personalități care au onorat în mod deosebit tradiția culturală a Iașului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.