Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se anunță un TSUNAMI la Academia Națională de Informații: Reputaţia şcolii, afectată de plagiate

sri.ro
Eduard Hellvig

Eduard Hellvig a anunțat o revoluție în cadrul Academiei Naționale de Informații. Prezent la inaugurarea noului an universitar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, șeful SRI a declarat că ultimele scandaluri de plagiat au afectat imaginea Serviciului Român de Informații.

În cuvântul adresat, directorul SRI a ținut să le transmită studenților faptul că profesia pentru care se pregătesc este una în care comportamentul etic este o componentă esențială, care trebuie să le guverneze anii de studii și cariera de ofițeri de informații. Responsabilitățile apasă atât pe umerii tinerilor din Academie, cât și pe cei ai conducerii SRI, instituție care mai târziu îi va integra în operațiuni și parteneriate în care corectitudinea este un element cheie, anunță site-ul oficial al SRI.

Citește și: O firmă asociată MAFIEI ITALIENE a primit MILIOANE de euro de la statul român

În egală măsură, directorul SRI a anunțat și faptul că, mai ales la nivel de Scoală Doctorală, Academia Națională de Informații se află în fața unui moment care este tratat ca un nou început. Un moment pentru care conducerea Serviciului a implementat un set de modificări de substanță la nivel de selecție, personal, proceduri, control și îndrumare academică, în vederea recâștigării unei reputații care în ultima perioadă a avut de suferit. Procesul va fi unul care va cere timp și energie, însă era absolut necesar să fie demarat neîntârziat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.