DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se anunță EȘEC pentru condiționarea fondurilor europene de statul de drept: Polonia şi Ungaria anunță că recurg la VETO

the telegraph
Viktor Orban

Premierii polonez şi ungar, Mateusz Morawiecki şi Viktor Orban, au dezaprobat vineri acordul dintre Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE prin care accesarea fondurilor europene şi a celor din planul european de relansare economică ar urma să fie condiţionate de situaţia statului de drept, cei doi evocând un posibil veto al lor, relatează agenţia DPA.

Comisia Europeană nu poate decide arbitrar asupra retragerii fondurilor europene pe baza unor ''criterii dubioase'', a declarat premierul Mateusz Morawiecki la o conferinţă de presă, scrie agerpres.ro.

Citește și: Atac de ultimă oră al lui Gheorghe Piperea: Justiția nu poate dispune suspendarea gravelor restricții de drepturi impuse de Aradat, pe motiv de epidemie

Condiţionarea fondurilor din bugetul european de părerea Comisiei Europene ori a altor state membre despre cum funcţionează statul polonez sau cât de independent funcţionează instituţiile poloneze este inacceptabilă, a mai spus şeful executivului de la Varşovia.

''Ne vom folosi cu siguranţă dreptul de a obiecta dacă nu ajungem la o înţelegere şi dispoziţiile care vor fi incluse nu vor corespunde aşteptărilor noastre'', a indicat Morawiecki, fără să menţioneze însă explicit că Polonia ar putea bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Citește și: Traian Băsescu: ‘Oamenii nu înțeleg, specialiștii nu le explică, nici guvernul. Nu e suficient să ai masca pe gură, poate doar să te protejezi pe tine’

''Nu este momentul pentru a discuta acum despre statul de drept'' şi este mai important ca ţările lovite puternic de criza coronavirusului să poată primi rapid fonduri din bugetul UE şi din pachetul de redresare, a spus la rândul său în faţa presei vineri premierul Viktor Orban. ''Vorbesc aici despre ţările din sudul Europei'', a precizat el, adăugând că ''Ungaria are suficiente resurse financiare pentru următorii doi ani''.

La fel ca omologul său polonez, premierul ungar nu a spus explicit că-şi va folosi dreptul de veto, dar a dat de înţeles că ar putea s-o facă.

Citește și: Raed Arafat: ‘Petrecerile, aniversările și sărbătorile sunt interzise. Poliția are baza legală ca să dea amenzile pe tulburarea liniștii publice’

Parlamentul European (PE) şi Germania, care deţine preşedinţia Consiliului UE, au ajuns joi la un acord privind un ''regim general de condiţionalitate'' prin care fondurile din bugetul multianual al UE şi cele din planul de redresare ''Next Generation'' vor putea fi suspendate în cazul unui stat membru atunci când Comisia Europeană consideră că acesta nu respectă independenţa justiţiei sau libertatea presei şi decizia este validată prin majoritate calificată în Consiliul UE. Acest acord între PE şi preşedinţia germană a Consiliului UE mai trebuie aprobat de plenul PE şi de miniştrii europeni în Consiliu.

Instituirea unui astfel de mecanism este una dintre condiţiile asupra cărora insistă PE pentru a aproba bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, a cărui întârziere afectează şi planul de relansare post-COVID în valoare de 750 de miliarde de euro. Eurodeputaţii cer de asemenea garanţii pentru crearea de noi surse de venit pentru bugetul european, cum ar fi noi taxe de mediu şi asupra sectorului digital, şi consideră că suma de 1.074,3 miliarde de euro convenită în urma negocierilor între liderii europeni pentru viitorul buget multianual este insuficientă.

Citește și: Atac de ultimă oră al lui Gheorghe Piperea: Justiția nu poate dispune suspendarea gravelor restricții de drepturi impuse de Aradat, pe motiv de epidemie .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.