Astfel ei cer demisia acestuia.
"Așa cum Partidul Național Liberal a semnalat de nenumărate ori, Cabinetul Ponta este campionul contraperformanțelor, iar miniștrii Guvernului PSD conduc domeniile de care sunt responsabili după bunul plac.
Această concluzie este evidentă și numai dacă deschidem programul de guvernare pentru perioada 2013-2016 și îl comparăm cu realitatea. În programul de guvernare, Executivul condus de Victor Ponta asumă importanța îmbunătățirii substanțiale a ratei de absorbție a fondurilor structurale ca fiind cea mai ieftină sursă de finanțare externă și un instrument de protejare a nivelului cheltuielilor publice.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a uitat însă de această prioritate majoră pentru România imediat ce și-a preluat funcția. Drept dovadă, România a înregistrat o rată de absorbție a fondurilor europene de numai 2,56 % în primele 6 luni ale anului 2014, în termeni de cereri de rambursare a cheltuieilor transmise de autorități la Comisia Europeană.
Această cifră catastrofală conduce spre o singură concluzie: anul 2014 este un an mort pentru absorbția unor fonduri vitale pentru dezvoltarea României, iar Eugen Teodorovici se poate lăuda că este ministrul care a reușit îngroparea fondurilor europene.
Partidul Național Liberal cere demisia lui Eugen Teodorovici. Un ministru atât de incompetent nu are ce să caute în Guvern, iar insistența cu care premierul Victor Ponta îl ține aproape nu face decât să amplifice suspiciunile că domnul Teodorovici, chiar dacă nu performează în favoarea României, o face în privința unor alte interese particulare", se arata intr-un comunicat PNL.
Comentează