Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se coace marele plan pentru Ucraina? Emisarul Chinei a plecat spre Rusia după negocieri cu SUA

khaama.com
biden-jinping-putin

Șeful diplomației chineze, Wang Yi, a plecat luni în Rusia, unde va sta 4 zile și va avea discuții „pe teme de securitate”, după un weekend petrecut în compania consilierului pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, în care cei doi oficiali au discutat inclusiv despre războiul din Ucraina. Kievul spune că nu acceptă să existe negocieri de pace fără retragerea rușilor de pe teritoriul ocupat. Inclusiv SUA și aliații occidentali afirmă că orice negocieri cu privire la Ucraina vor avea loc doar cu implicarea și participarea Kievului.

Ministrul chinez de externe și consilierul lui Joe Biden s-au întâlnit sâmbătă și duminică în Malta și au avut discuţii „sincere, de fond şi constructive", a declarat Casa Albă într-un comunicat.

„Cei doi au discutat aspecte-cheie din relația bilaterală SUA - China, probleme de securitate globală și regională, războiul Rusiei împotriva Ucrainei și relațiile China-Taiwan, printre alte subiecte”, a mai informat Casa Albă.

O înaltă responsabilă a executivului american, sub protecţia anonimatul, a precizat că reuniunea a durat în total 12 ore, pe parcursul a două zile.

Pe de altă parte, în aceste discuţii din Malta, China şi Statele Unite s-au angajat să "desfăşoare consultări" în anumite domenii, în special privind "evoluţiile în domeniul politic şi de securitate din Asia-Pacific", potrivit sursei de la Casa Albă.

Variantele ruse

După discuțiile-maraton cu americanii, ministrul chinez de externe vizitează Moscova. Wang Y va vizita Rusia de luni până joi pentru discuţii pe teme de securitate, a anunţat ministerul său, citat de AFP.

Într-un briefing, Ministerul rus de Externe a indicat că Wang Yi și secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, îşi vor "concentra eforturile pe consolidarea colaborării pe scena internaţională".

"Va avea loc un schimb detaliat de opinii asupra problemelor legate de soluţionarea situaţiei din Ucraina, precum şi a modalităţilor de asigurare a stabilităţii şi securităţii în regiunea Asia-Pacific", a indicat un purtător de cuvânt.

Aliaţi de lungă durată, China şi Rusia laudă adesea parteneriatul lor "nelimitat" şi cooperarea lor economică şi militară care urmează să se intensifice.

Legăturile dintre Beijing şi Moscova s-au strâns şi mai mult de la invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, pe care China a refuzat să o critice.

China a căutat să se poziţioneze ca o parte neutră în războiul din Ucraina, oferind în acelaşi timp Rusiei, din ce în ce mai izolată pe scena internaţională, un sprijin diplomatic şi financiar crucial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.