Autoritățile din China au emis un protest oficial față de prezența unei nave de război canadiene în strâmtoarea Taiwan. Chinezii spun că „subminează pacea și stabilitatea regională”. În schimb, americanii și alți aliați NATO consideră strâmtoarea o rută internațională de transport maritim, informează News.ro.
Incidentul avut loc duminică, iar protestul a fost publicat luni. O navă de război canadiană a trecut duminică prin strâmtoare, potrivit autorităților taiwaneze, citate de Le Figaro. Două nave americane făcuseră același lucru cu câteva zile mai devreme. Trecerile „provocă în mod deliberat probleme și subminează pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”, a spus Li Xi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Est al armatei chineze.
Taiwanul este mărul discordiei
China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a unit-o cu restul teritoriului său de la sfârșitul Războiului Civil Chinez în 1949. De aceea, chinezii consideră orice trecere prin strâmtoarea Taiwan o atitudine ostilă și un atac la suveranitatea sa.
China a desfășurat forțe navale și aeriene pentru a monitoriza trecerea navei. Ministerul Apărării din Taiwan a anunțat luni dimineață că a detectat 41 de avioane chineze și nouă nave militare în apropiere de insulă în ultimele 24 de ore.
Americanii și unii dintre aliații săi militari tranzitează în mod regulat strâmtoarea pentru a-i păstra statutul de rută internațională de transport maritim.
Comentează