România nu a fost niciodată o democrație completă. Putem vedea asta în diverși indici de măsurare a democrației sau putem să facem comparații de bun simț între cum arată democrația românească, încă originală, și democrația occidentală. Dar, dincolo de aceste imperfecțiuni, clasa politică a acceptat în general o serie de idei care au constituit consensul minimal. Sub influența Partidului Social Democrat care, la rândul său, se află sub influența lui Liviu Dragnea, aceste premize sunt din ce în ce mai amenințate.
Grafic dreapta: potrivit The Economist Intelligence Unit, democrația românească se află în declin cel puțin din 2015 evoluând treptat dinspre zona democrațiilor deficitare spre zona regimurilor hibride, care combină autoritariste cu aspecte democratice.
Premiza 1: Cine câștigă alegerile câștigă puterea
Această premisă a fost violată încă înainte de ascensiunea la putere a Partidului Social Democrat atât în 2004 cât și, argumentabil, în 2008. În ambele cazuri Partidul Democrat Liberal și aliații săi nu au obținut peste 50% din mandate și, de aceea, au trebuit să aducă noi aliați prin promisiuni și amenințări (a se citi șantaj și mită). Rezultat al acelor derapaje se vede și astăzi. Partidul lui Dan Voiculescu (prima soluție imorală), s-a spart în bucăți dar Gabriel Oprea (a doua soluție imorală) încearcă se revină pe scena politică.
Premiza 2: Partidele sunt în primul rând organizații politice și abia în al doilea rând organizații care facilitează corupția.
Corupție a existat în toate partidele majore și, mai grav, partidele depind, în proporții diferite, de organizații locale bazate pe sisteme de patronaj. Dar, până de curând, întotdeauna aspectul politic a primat asupra aceluia de corupție. Altfel spus, partidele nu au fost niciodată atât de lacome de bani sau atât de temătoare de pedeapsă încât să își pericliteze șansa de a ajunge la putere.
Acest consens se încheie o dată cu OUG 13. Ordonanța și, mai ales, lungul șir de atacuri asupra Justiției care au urmat, periclitează pe termen lung șansele PSD de a conduce România. Acest lucru nu se vede cu claritate în sondaje în momentul de față, în bună măsură din cauza slăbiciunii opoziției. Dar PSD și-a erodat un element esențial al imaginii sale, acela de partid de oameni serioși, capabili de guvernare.
Premiza 3: Fără violență
Zona anti PSD nu a fost niciodată înclinată să își impună opțiunile politice cu forța. Dar în zona a ceea ce urma să devină Partidul Social Democrat, avem, desigur, mineriadele. Minerii, împreună cu muncitorii de pe marile platforme industriale, au reprezentat la începutul anilor 90 un instrument important prin care Frontul Salvării Naționale făcea „politică”.
După această perioadă, niciodată violența nu am mai fost folosită sistematic împotriva populației civile protestatare. Au existat violențe în 2012, dar acelea au fost precedate de provocări ca la carte în urma cărora agresorii ajunseseră să domine la un moment dat mulțimea protestatarilor.
Acest element al consensului încetează cu ocazia mitingului diasporei. Nu trebuie să ne înspăimânte atât faptul că s-a folosit forța împotriva a aproximativ 100.000 de oameni dintre care vasta majoritate erau nonviolenți. Oricât de justificat ar fi indignarea noastră, nu putem trage concluzii dintr-un singur incident. Mai ales că, în ultimii ani, prostia a fost una dintre ipotezele cu cea mai mare putere explicativă în spectrul politic.
Ceea ce trebuie să ne dea fiori reci pe șira spinării este efortul ministrului Justiției de a-l demite pe Procurorul General al României pe fondul investigațiilor privind violențele jandarmilor. Altfel spus, nu doar că PSD, prin Guvern, a exercitat violențe dar își creează condiții pentru a folosi violența din nou.
În acest sens, campania împotriva dlui Lazăr este mai gravă decât campania contra dnei Kovesi. Anticorupția nu a fost niciodată, cu adevărat, parte din consensul postdecembrist. Populația a votat cu Partidul Social Democrat știind că acesta este dispus să pună bețe în roată luptei anticorupție. Dar nimeni nu a votat PSD pentru ca acesta se exercite violențe contra românilor. Este o depășire a oricărui mandat imaginabil care se bazează doar pe o decizie controversată a CCR care, în esență, îi oferă ministrului Justiției, dreptul exclusiv de a elimina principalii procurori.
Consensul pro-occidental și pro-european, încotro?
Un alt element al consensului postdecembrist a fost acela că România se îndreaptă spre Occident. Marile dezbateri au fost nu atât despre direcția noastră cât despre viteza drumului. Zona de dreapta, începând de la Radu Câmpeanu, a dorit o viteză de integrare cât mai mare chiar și cu costuri sociale. FSN, și apoi Partidul Social Democrat, au dorit reforme lente care să menajeze atât interesele de partid cât și unele categorii vulnerabile.
Acest consens poate să fie următorul pe lista celor sfărâmate de către Liviu Dragnea și partidul său. Dl Dragnea nu își dorește în mod particular să se îndepărteze de Occident. Obiectivul lui este mai pragmatic și anume o formă de imunitate pentru el personal și pentru grupul său politic. Dar atâta vreme cât Uniunea Europeană se opune eforturilor sale... ar putea simți că nu are de ales. Discreditarea Europei și a pro-europenilor din opoziție este o decizie tentantă (deși greșită).
Dacă este nevoie, nu cred că domnul Dragnea va ezita să distrugă și acest pilon al contractului nostru social. Rămâne de văzut în ce măsură Partidul Social Democrat este gata să îl urmeze.
Comentează