Premium
În 31 decembrie 2020 se împlinesc 31 de ani de la ziua în care a fost abolită pedeapsa cu moartea în România. Constantin Udrea, un fost judecător militar, spune că legea prevedea expres executarea prin împușcare.
„Stimați cetățeni ai României, ne apropiem de sfârșitul unui an care, pentru țara noastră, a marcat un moment de cotitură istorică”. Așa și-a început Ion Iliescu discursul susținut pe 31 decembrie 1989. Înainte de Anul Nou, România se pregătea de o nouă viață: viața fără comunism. Tot atunci, Ion Iliescu anunța abolirea pedepsei cu moartea în România. Decretul a intrat pe vigoare pe 7 ianuarie, potrivit mediafax.ro.
Citește și: Inedit - Alina Gorghiu îi cere explicații OFICIAL Ralucăi Turcan/ DOCUMENT
De-a lungul timpului, România a avut un „du-te-vino” în privința pedepsei cu moartea: a fost abolită, apoi reintrodusă de mai multe ori. Din 1969 până în 1989, 367 de oameni au fost executați. Ultimii au fost chiar soții Ceaușescu.
„Momentul ales – ultima zi a anului 1989 și momentul în care Revoluția câștigase și se trecea la o altă etapă din istoria României – a fost un moment simbolic. (…) Sunt peste 1.100 de oameni care au murit în acele zile (la Revoluție, n.r.). Unii foarte tineri, chiar copii. Alții au ieșit și au avut curajul de a fi acolo, în stradă. A fost acel curaj care le-a adus moartea și nouă libertatea pe care probabil că noi, acum, după 31 de ani nu o mai înțelegem așa cum ea a fost înțeleasă în acele zile”, a declarat Cristina Păiușan-Nuică, istoric.
Pedeapsa cu moartea era pronunțată pentru fapte deosebit de grave, atentate, infracțiuni contra păcii și umanității, dar și atentate la siguranța statului, infracțiuni economice sau trădarea.
Fostul judecător militar, Constantin Udrea, povestește cum se făceau execuțiile în România.
„Persoanele condamnate la moarte erau executate prin împușcare. Aceasta era modalitatea. Împușcarea avea loc în locurile de detenție de regulă, în condiții anume pregătite, amenajate. A transpirat foarte puțin despre modalitatea în care se făcea, dar legea prevedea expres: executare prin împușcare”, spune Constantin Udrea.
„Este, totuși, o măsură barbară, suprimarea vieții unei persoane este o măsură barbară. Nici măcar biserica nu este de acord cu ea”, mai spune fostul judecător.
Constantin Udrea susține că dictatura de dinainte de 1989 încerca să-și pună amprenta inclusiv asupra justiției. Iar un rol important îl aveau procurorii.
„Toate anchetele secrete sunt pretabile la abuzuri, inclusiv în prezent, când se dorește infăptuirea corectă a justiției, ancheta trebuie să fie transparentă Pe vremea respectivă, în cauzele de acest gen, ancheta era netransparentă, fie că era făcută de procurorii militari, fie de ceilalți procurori. Pot să spun cu certitudine că atunci când se dorea ceva, se realiza. Au fost abuzuri, negreșit, care erau o consecință a trăsăturii statului nostru, care era o dictatură”, a mai declarat Udrea.
Cazuri de români condamnați și executați
Printre românii condamnați la moarte se numără și Ion Râmaru, un criminal în serie care a terorizat Bucureștiul în anii 70. El a comis 4 omoruri și mai multe violuri. Mai e și cazul lui Gheorghe Ștefănescu, care a pus pe picioare „afacerea Bachus”.
„Gheorghe Ștefănescu a făcut comerț cu băuturi alcoolice timp de mulți ani. A fost prins, a fost condamnat pentru delapidare cu consecințe extrem de grave. A fost executat la 4 decembrie 1981. Era un moment important pentru că era o pedeapsă împotriva cuiva care, practic, fura statul. El a făcut o cerere de grațiere, care i-a fost refuzată de Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu care folosea grațierea destul de des pentru a-și crea o bună imagine”, spune istoricul Cristina Păiușan-Nuică.
De menționat este că, dacă un inculpat era judecat în lipsă și lipsea pentru o perioadă de 7 ani, acea pedeapsă cu moartea se transforma în condamnare la 25 de ani de închisoare.
„Fac precizarea că și în prezent pedeapsa cu moartea e abolită pe timp de pace, dar pe timp de război, statele au dreptul să o introducă. Asta e prevăzută inclusiv în normele internaționale. Pe timp de război, poate fi oricând reintrodusă”, mai spune Constantin Udrea.
„Rolul oricărei pedepse penale se rezumă la prevenția săvârșirii unei astfel de infracțiuni. Deci are rol preventiv. Ea provoacă o vie emoție. Persoana care știe că se expune unei asemenea sancțiuni – o sancțiune supremă – va gândi mai mult înainte de a face ce ar urma să facă. Pe de altă parte, există și riscul ca persoane condamnate la moarte să fie condamnate și ulterior executate și, pe baza probelor care apar ulterior să se constate că sunt nevinovate. Nu mai există posibilitatea unei rejudecări”, mai punctează fostul judecător militar.
Și transmiterea secretelor de stat atrăgea condamnarea cu moartea.
Dar Constantin Udrea consideră că „trădarea este trădare”: „Un cadru militar care simte nevoia să se răsvrătească împotriva statului, să o facă public, să iasă din rândul forțelor armate, dar nu să trădeze prin transmiterea de secrete. (...) Statul român investește în tine, inclusiv încredere. Cel mai important. E de neînțeles să te duci pe teritoriul unui stat, indiferent că e prieten sau dușman... Trădarea e trădare”.
