Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, începe luni o vizită de trei zile în California, în cadrul căreia va participa la deschiderea casei Thomas Mann în apropiere de Los Angeles, informează DPA, preluată de Agerpres.
Guvernul german a cumpărat casa în 2016 pentru a o salva de la o posibilă demolare, iar de atunci această clădire albă, cu două etaje, unde faimosul autor a scris unele dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost transformată în reşedinţă pentru cercetătorii germani.
Mann şi familia sa au trăit în această vilă din cartierul Pacific Palisades timp de 10 ani după emigrarea din Germania nazistă în 1942, aici fiind locul unde autorul a scris romanele "Iosif şi fraţii săi", "Doctor Faustus" şi "Alesul".
Pentru Steinmeier, această călătorie este prima în Statele Unite în calitate de preşedintele al Germaniei, o funcţie cu atribuţii în principal ceremoniale. Anterior, Steinmeier a deţinut funcţia de ministru de externe, înainte de a fi ales preşedinte în februarie 2017.
Germania a cumpărat casa lui Thomas Mann pe durata mandatului acestuia de ministru de externe, pe fondul preocupărilor că un investitor privat ar putea-o demola pentru a face loc unei afaceri imobiliare profitabile.
Frido Mann (77 de ani), un nepot al lui Thomas Mann care a trăit în casă în perioada copilăriei, îl însoţeşte pe Steinmeier, a cărui vizită nu are programată şi o întâlnire cu preşedintele american, Donald Trump.
Preşedintele german va participa marţi la inaugurarea casei Thomas Mann şi va susţine ulterior, în aceeaşi zi, o conferinţă pe tema democraţiei. Oficialul are prevăzute întâlniri cu antreprenori din Silicon Valley, cu guvernatorul Californiei, Jerry Brown, şi cu fostul secretar de stat al SUA Condoleezza Rice.
Se inaugurează casa scriitorului Thomas Mann în apropiere de Los Angeles. Președintele Germaniei va fi prezent
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
0

6
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
6

329
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
329

8
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
8

45
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
45

36
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
36

1.134
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
1.134

3.534
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
3.534

2.411
Povestea lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
2.411

4.024
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
4.024

2.038
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
2.038

107
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
107

3.296
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
3.296















Comentează