Şase judecători au fost eliberaţi din funcţii prin decret prezidenţial; Unul dintre cei plecaţi este de la ICCJ

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-08-2019

Actualizat: 30-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele României Klaus Iohannis a semnat şase decrete de eliberare din funcţie a tot atâţia judecători. Unul dintre magistraţii care au părăsit sistemul este de la instanţa supremă.

Astfel, au fost eliberaţi din funcţie judecătoarea Paulina Lucia Brehar, de la secţia civilă a ICCJ, Silvia Gabriela Duţă, de la Tribunalul Vrancea, Lizeta Harabagiu, preşedintele Secţiei a VII pentru conflicte de muncă, judecătoarea Valentina Crişan de la Judecătoria Horezu, Tudor Oteanu de la Tribunalul Ialomiţa şi Virginia Ungureanu, de la Judecătoria Baia mare.

Citeşte şi: ICCJ a ales judecătorii pentru BEC; Unul este cel care l-a condamnat pe Darius Vâlcov şi pe cei din cazul Microsoft

Despre magistratul Brehar o publicaţie ieşeană nota în ianuarie 2013 că ar fi soluţionat un dosar în care una dintre părţi ar fi fost banca de la care aceasta obţinuse un credit, ceea ce în mod legal ar fi atras incompatibilitatea acesteia de a decide în respectiva cauză.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri