DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se încing spiritele în CSM: Conflict între judecătoare. Se cere un cod de conduită al membrilor CSM

csm

Judecătoarea Lia Savonea din cadrul CSM cere întocmirea unui cod de conduită al membrilor Consiliului şi o acuză pe judecătoarea Andrea Chiş de încălcarea regulilor dialogului, aceasta din urmă fiind de acord şi invocând comportamente "care pot să fie puse sub semnul întrebării", informează Agerpres.

Lia Savonea a solicitat, joi, preşedintelui CSM, Mariana Ghena, în cadrul şedinţei Secţiei pentru judecători, să ia în calcul stabilirea unui cod de conduită, acuzând-o pe colega sa Andreea Chiş de încălcarea regulilor dialogului, în condiţiile în care "îşi interoghează colegii sau recurge la întrebări retorice".

Vezi şi: Contre între membrii CSM: O judecătoare îi atacă pe reprezentanţii societăţii civile din Consiliu

În context, Savonea a pledat pentru nevoia de a dezbate asupra posibilităţii de a stabili un cod de conduită al membrilor în Consiliu, "pentru a evita astfel de situaţii în care pe alocuri ne afectează, pe mine personal mă afectează şi finalmente poate chiar prestigiul activităţii pe care o îndeplinim aici". 

"Eu am considerat necesar să vă spun, suntem între noi, în cadrul Secţiei de judecători. Am asistat de prea multe ori la îndepărtarea cumva de la stilistica articulării calme şi de la regulile dialogului în opinia mea. (...) Îmi respect colegii, nu ştiu care se poate plânge că eu nu l-am respectat, în timp ce colega Andreea Chiş a spus-o chiar în şedinţa publică că am (...) jignit-o şi a recurs la tehnici de comunicare cu care nu sunt de acord şi mă tem că trebuie să ne stabilim nişte reguli în Consiliu. Mă gândesc să fac şi un material scris în lumina celor pe care vi le-am spus", a spus Savonea. 

Pe de altă parte, Chiş a intervenit spunând că este cu adevărat nevoie de un astfel de cod, acuzând comportamente "care pot să fie puse sub semnul întrebării".

Vezi şi: EXCLUSIV - Hoţii, tâlharii şi violatorii, în topul deţinuţilor eliberaţi prin recursul compensatoriu. Niciun corupt pe listă

"Eu cred că într-adevăr avem nevoie de un cod de conduită, pentru că am observat că atât în şedinţele Plenului, cât şi în şedinţele secţiilor, cât şi în activitatea noastră în afara plenului şi a secţiilor avem anumite comportamente care pot să fie puse sub semnul întrebării. (...) Ceea ce am pus în discuţia Plenului a fost exact ceea ce mi-au spus colegii de la Curtea de Apel Craiova că ar fi afirmat cele două colege ale mele care nu m-au invitat să mă duc cu ele ca să dezbatem împreună în faţa colegilor judecători pe care îi reprezentăm la acelaşi nivel problemele noastre, chiar dacă ar fi între noi o divergenţă de opinie în anumite situaţii, deşi în majoritatea situaţiilor de fapt suntem de acord. (...) Sunt absolut de acord, colega mea are dreptate, avem nevoie de reguli pentru că probabil nu ştim cu toţii care ar trebui să fie regulile unei comunicări în limite normale", a afirmat Andreea Chiş. 

De asemenea, judecătorul Bogdan Mateescu a transmis un mesaj potrivit căruia neînţelegerile din cadrul secţiei nu îi afectează în niciun fel pe ceilalţi judecători. 

"Aş vrea să asigur colegii judecători care se uită că nicio neînţelegere punctuală nu va face să îi afecteze în niciun fel, că indiferent de mesajul public transmis cu referire la ameninţări sau alte aspecte nu se confirmă, că indiferent ce neînţelegeri au judecătorii din Secţia pentru judecători punctual unii cu privire la alţii se vor remedia şi că toţi lucrăm în interesul lor indiferent de ceea ce se poate percepe în mod individual. Regret enorm că o astfel de discuţie se face public, vreau să manifest faţă de colegii mei întreaga disponibilitate pentru a găsi căi de dialog", a spus Mateescu. 

Şefa CSM, Mariana Ghena, a luat act de această solicitare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.