Statele membre ale Uniunii Europene au lansat marţi o procedură de înfiinţare a unui Parchet european, iniţiativă la care însă vor participa doar o parte din ţări, în lipsa unanimităţii cu privire la acest instrument menit să depisteze fraudele la bugetul european, transmite AFP.
Consiliul UE, care reuneşte statele membre, 'a luat act de absenţa unanimităţii' în ce priveşte crearea acestui Parchet independent, ce ar urma să fie responsabil în principal cu lansarea urmării în justiţie a celor vinovaţi de fraude importante în materie de TVA, scrie agerpres.ro.
Citește și: Alexandra Dragnea a pozat goală / FOTO 18+
Potrivit unui comunicat al Consiliului, şefii de stat şi de guvern din UE vor întreprinde 'o ultimă tentativă' de consens la un viitor summit, însă, în lipsa unui acord unanim, 'ar putea fi avută în vedere o cooperare consolidată'.
'Cooperarea consolidată' este o procedură europeană ce permite, în ultimă instanţă, unui număr de cel puţin nouă state membre să adopte decizii care nu li se vor aplica decât lor, chiar dacă alte state li se pot alătura ulterior.
Citește și: VIDEO O tânără de 17 ani a fost șantajată de un bărbat care avea imagini PORNO cu ea: Ce i-a cerut
Potrivit Comisiei Europene, cel puţin 17 membre s-au declarat în acest stadiu interesate să ia parte la lansarea Parchetului european, printre care Franţa, Germania, Belgia şi Spania. În schimb, Ungaria, Polonia sau Olanda, de pildă, nu intenţionează să adere.
Parchetul european, a cărui creare este prevăzută în tratate începând din 2009 şi se află în negociere din 2013, este o instanţă independentă ce ar avea ca scop combaterea tuturor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Citește și: Șeful MI6 dezvăluie cine e personajul ‘Q’ din filmele cu James Bond
Fraudele cu caracter transfrontalier privează anual bugetele naţionale din UE de cel puţin 50 de miliarde de euro din venituri din TVA.
Comentează