Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se întâmplă în Prahova: Prefectul a dat ordin ca polițiștii să facă anchete epidemiologice

europafm.ro
amenda politie

Sindicaliştii din Poliţie contestă o decizie a prefectului judeţului Prahova, care a dispus ca angajaţi ai mai multor instituţii din judeţ, inclusiv ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, să participe, sub coordonarea unui medic, la efectuarea de anchete epidemiologice, în contextul în care Direcţia de Sănătate Publică Prahova avea peste 7.000 de anchete restante. Sindicaliştii consideră că prefectul ar trebui revocat din funcţie de către primul ministru, dar şi că şeful IPJ Prahova ar trebui cercetat de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a publicat, marţi seară, o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova care prevede că angajaţi ai mai multor instituţii, între care Prefectura, Consiliul Judeţean SU, Jandarmeria şi Poliţia judeţeană participă, timp de 10 zile, între 15 şi 25 februarie, la realizarea anchetelor epidemiologice. Măsura, luată de prefectul de Prahova, Virgil Nanu, şi justificată prin numărul mare de anchete epidemiologice restante la DSP – peste 7.000 de anchete – este catalogată drept "ilegală” de către oficialii SNPPC.

Mai mult, aceştia îl acuză pe şeful interimar al IPJ Prahova de obedienţă.

"Practic, poliţiştii IPJ Prahova, planificaţi în serviciu la CJSU Prahova, sunt obligaţi să îndeplinească ILEGAL atribuţii care intră CLAR în sfera de competenţe a angajaţilor din cadrul DSP. Înţelegem obedienţa politică a domnului comisar şef Preda Ginel care speră să fie titularizat pe post, căruia, dacă cele de mai sus se confirmă, ar trebui să-i înceteze imediat desemnarea pe funcţia de inspector şef al IPJ PRAHOVA şi să fie decanşată cercetarea prealabilă împotriva acestuia de către IGPR. În actualul context de deficit de personal, aproximativ 15.000 poliţişti în minus, luăm poliţişti pe care, în loc să-i lăsăm în stradă, îi obligăm să îndeplinească atribuţii vădit în afara fişei postului pe care îl ocupă”, a scris SNPPC, într-un comunicat.

Sindicatul a cerut ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, "să dispună încetarea acestei practici ilegale, dăunătoare sănătăţii şi siguranţei publice" şi consideră că primul ministru Nicolae Ciucă "trebuie să revoce de îndată prefectul judeţului Prahova”.

"A mai rămas să fim dotaţi cu stetoscop, parafă, doze de vaccin. Prim-ministrul României trebuie să revoce de îndată prefectul judeţului Prahova, care iată poate dispune după bunul plac în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu astfel de aberaţii cu girul şefilor de arme judeţeni”, au adăugat sindicaliştii.

Angajaţi ai mai multor instituţii din sistemul public, între care Prefectura, Consiliul Judeţean, ISU, Garda de Mediu, Baza Logistică Jandarmeria şi Poliţia Prahova participă, începând din 15 februarie, pentru o perioadă de 10 zile, la realizarea anchetelor epidemiologice în cazul celor bolnavi de COVID. Decizia în această privinţă a fost luată de prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, în contextul în care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova avea 7.350 de anchete restante, iar instituţia nu face faţă numărului mare de cazuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.