Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se întoarce roata: 7 mari bănci vor fi AMENDATE cu sume URIAȘE de Uniunea Europeană/SURSE

amenda

Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan şi alte trei bănci vor fi amendate de autorităţile antitrust din Uniunea Europeană, în următoarele câteva săptămâni, pentru că au manipulat piaţa valutară, au declarat două persoane apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Citește și: CNSAS a găsit dovada că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității/DOCUMENT

Celelalte trei bănci sunt Royal Bank of Scotland, UBS şi o bancă mai mică din Japonia.

Băncile pot beneficia de o reducere de 10% a amenzilor dacă îşi vor recunoaşte vina.

În schimb, Credit Suisse, care a anunţat anterior că nu a identificat nicio neregulă, contestă acuzaţia antitrust a UE.

Nu este clar dacă Comisia Europeană va putea finaliza cazul la timp pentru a amenda şi banca elveţiană în următoarele săptămâni.

Autorităţile antitrust europene, care au investigat cazul în ultimii şase ani, ar putea aplica amenzi echivalente cu 10% din cifra de afaceri obţinută la nivel global, pentru încălcarea reglementărilor europene, au refuzat să comenteze.

Barclays, Citigroup, JPMorgan şi Royal Bank of Scotland au refuzat să comenteze, iar HSBC a refuzat să comenteze imediat.

Este posibil ca UE să anunţe deciziile împotriva băncilor pe parcursul următoarelor săptămâni, în loc să le anunţe pe toate în aceeaşi zi, au spus sursele.

Barclays, BNP Paribas, Citigroup, JPMorgan, Royal Bank of Scotland şi UBS au încheiat acorduri într-un caz similar din Statele Unite, fiind amendate cu o sumă cumulată de peste 2,8 miliarde de dolari.

Potrivit autorităţilor americane, băncile au maniplat pieţele valutare prin intermediul unor camere de chat cu nume precum “The Cartel,” “The Mafia” şi “The Bandits’ Club”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.