DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se modifică legea de combatere a terorismului: Ce rol va juca Ministerul Educaţiei în proiectul depus la Camera Deputaţilor

terorism

Mai mulţi parlamentari propun, printr-o iniţiativă legislativă, modificarea Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care prevede actualizarea conceptului de terorism şi a responsabilităţilor ce revin autorităţilor în acest caz, printre propuneri fiind aceea ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei să facă parte din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

Citește și: EXCLUSIV! Absolut halucinant: ce afacere ar avea Erbașu cu Biserica Ortodoxă

Terorismul reprezintă acele acţiuni, inacţiuni, precum şi ameninţări cu privire la acestea care prezintă pericol public, afectează viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, ansamblul relaţiilor sociale, factorii materiali, relaţiile internaţionale ale statelor, securitatea naţională sau internaţională, sunt motivate politic, religios sau ideologic şi sunt săvârşite în scopul intimidării populaţiei, constrângerea unei autorităţi sau organizaţii internaţionale să îndeplinească sau nu un anumit act, destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale, constituţionale, economice sau sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale, după cum prevede propunerea legislativă.

Citește și: BNR a sancționat două bănci! Una este foarte cunoscută! Cu ce au greșit băncile

Activitatea de prevenire şi combatere a terorismului se organizează şi se desfăşoară în mod unitar, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), iar CSAT exercită rolul de coordonator strategic al SNPCT, menţionează proiectul, scrie agerpres.ro.

Iniţiatorii propun ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice să facă parte din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, alături de alte instituţii, printre care serviciile speciale, PÎCCJ, BNR, MAI, MAE, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei.

Citește și: De necrezut! Instituția publică din România care nu dorește să admită că e publică

În cazul iminenţei sau producerii unui atentat terorist pe teritoriul ţării, la propunerea directorului SRI (Serviciul Român de Informaţii are rol de coordonare tehnică), CSAT poate emite o hotărâre privind declararea situaţiei de criză teroristă. În această situaţie, se activează Centrul Naţional de Acţiune Antiteroristă, care asigură la nivel naţional managementul crizei teroriste, mai prevede proiectul.

Citește și: Andreea Bănică are un nou proiect! La ce post de televiziune o veți vedea din toamnă

Centrul Naţional de Acţiune Antiteroristă este structură interinstituţională, fără personalitate juridică, subordonată direct CSAT, condus de o structură alcătuită din reprezentanţi la nivel decizional din cadrul instituţiilor publice, în funcţie de coordonatele concrete ale crizei teroriste. Centrul este constituit pe suportul logistic şi operaţional al CCOA din cadrul SRI. Şeful centrului este numit de CSAT, la propunerea directorului SRI, dintre prim-adjunctul şi adjuncţii şefului SRI, menţionează textul iniţiativei.

Citește și: Este mult? Cât a costat-o pe revista Closer pozele topless cu Kate Middleton

Potrivit proiectului, în cazul unui act de terorism, SRI, prin unitatea specializată, execută intervenţia contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte instituţii publice. Intervenţia se execută cu aprobarea CSAT. Prin excepţie, în situaţia iminenţei producerii unor victime sau unor pagube importante, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgenţă a CSAT, executarea intervenţiei contrateroriste se aprobă de către preşedintele Consiliului. La solicitarea SRI, în funcţie de amploarea şi natura activităţii teroriste, intervenţia contrateroristă se execută şi de către unităţi specializate ale Poliţiei Române, Jandarmeriei, SPP sau MApN. Controlul operaţional va fi deţinut de SRI.

Citește și: Toți utilizatorii români de Facebook și WhatsApp sunt vizați! Nu trebuie să deschideți acest mesaj

Proiectul a fost iniţiat de opt parlamentari care fac parte din Comisia de control al SRI şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor. Senatul este camera decizională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.