Se naşte o nouă alianţă politică: Cioloş şi Barna semnează împreună o scrisoare prin care cer demisia şefei TVR

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-05-2018

Actualizat: 03-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dan Barna, preşedintele USR, şi Dacian Cioloş, preşedinte Mişcarea România Împreună, dau un semnal politic important în perspectiva unei viitoare alianţe. Cei doi lideri politici semnează împreună o scrisoare prin care cer demisia şefei TVR, Doina Gradea, în contextul înregistrărilor prezentate de Dragoş Pătraru.

Vezi şi: CUTREMUR în TVR: Dragoş Pătraru publică o înregistrare în care şefa televiziunii publice jigneşte jurnalişti (AUDIO)

"Din păcate marcăm Ziua mondială a libertății presei asistând la dezvăluirea unor presiuni care arată o degradare îngrijorătoare a libertății editoriale în televiziunea publică.

Este deosebit de toxic pentru România faptul că majoritatea PSD-ALDE din Parlament încearcă subordonarea editorială a canalului public, folosind mecanismul dependenței financiare a televiziunii publice față de Parlament prin alocarea bugetului anual.

Directorul general al TVR, Doina Gradea, consideră că angajații postului public trebuie să fie recunoscători PSD, pentru că PSD le-a acordat un buget mare anul acesta și lasă să se înțeleagă că libertatea editorială este negociabilă atunci când coaliția majoritară aprobă finanțarea televiziunii publice.

De asemenea, din dezvăluirile apărute astăzi reiese că un reporter al TVR este insultat de către directorul general TVR, Doina Gradea, cu apelativul ”cap de porc” pentru că îi adresează întrebări incomode primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.

Tot doamna Gradea spune că angajații ar trebui ”tăiați”, deoarece nu-și văd interesul, sunt ”hateri înnăscuți”, lovind în cei care sunt la putere și care le dau bani. ”Interesul” TVR, așadar, este acela de a răspunde la comenzile PSD pentru că PSD împarte bugetul.

Aceste dezvăluiri din televiziunea publică arată o situație revoltătoare: TVR este îndreptată într-o zonă de subordonare editorială în fața coaliției de guvernare de chiar directorul ei. Jurnaliștii sunt intimidați pentru că nu se comportă slugarnic cu puterea. Dar definiția meseriei de jurnalist într-o democrație nu este aceea de a fi slugarnic și nici aservit clientelei politice! Probabil că ne-am obișnuit prea mult cu derapajele și ne-am îndepărtat de definiția corectă.

Televiziunea publică pare să își abandoneze misiunea de a fi în slujba cetățenilor. În acest moment este limpede pentru toți că actuala putere, cu bani publici, a cumpărat și își aservește TVR.

Considerăm că presiunile editoriale din televiziunea publică trebuie să înceteze imediat iar directorul general, Doina Gradea, trebuie să-și dea demisia pentru că a ales să servească puterea politică în detrimentul informării corecte a publicului", precizează cei doi lideri politici.

Vezi și: Torsul pisicii are adevărate virtuți terapeutice: Ce afecţiuni poate vindeca .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri