După ani de zile în care s-a luptat cu amenințarea ruginii și cu iminenta închidere, uzina de la Oțelu Roșu își găsește o nouă șansă la viață, grație intervenției familiei Umbrărescu, cu o avere estimată la peste 300 de milioane de euro.
Redeschiderea combinatului este planificată pentru toamna acestui an, iar estimările arată că în prima etapă vor fi create între 100 și 150 de locuri de muncă, urmând să crească la 300 – 400 până în anul viitor.
„E adevărat, am vești bune. De câteva luni se încearcă preluarea sau cesionarea creanțelor de la uzina de la Oțelu Roșu. În urmă cu ceva timp, domnul deputat Silviu Hurduzeu și domnul primar Mălăiescu m-au rugat să facem o vizită la Ministerul de Finanțe, la ANAF, pentru a clarifica anumite aspecte tehnice vizavi de cesionarea creanțelor. Am reușit acest lucru și astăzi vă pot spune că s-au cesionat creanțele la combinatul de la Oțelu Roșu. Au fost adjudecate de către o firmă din județul Bacău, care devine, practic, principalul creditor al combinatului. Pe lângă cele circa 12 milioane de euro cât au costat creanțele, pe care firma s-a angajat să le aducă în termen de maximum 30 de zile, dar le va aduce săptămâna viitoare, trebuie să dispună de un capital serios pentru redeschiderea combinatului. Din câte cunosc, firma e foarte serioasă, în prima etapă va avea 100 – 150 de angajați și 300 – 400, până anul viitor”, a declarat prefectul Ioan Dragomir pentru expressdebanat.ro.
Istoria combinatului
Uzinele din Oţelul Roşu (Caraș-Severin) și-au început activitatea la începutul secolului al XIX-lea, sub numele Ferdinandsberg. Aici era prelucrată fonta produsă în topitoriile de la Rusca Montană și Rușchița. În perioada interbelică, uzinele din Oțelu Roșu făceau parte din trustul „Titan – Nădrag – Călan” al magnaților Max și Edgard Auschnith, iar după război au fost naționalizate.
În anii ’50, Oţelul Roşu producea foi de tablă şi era singura uzină din România care livra bare de oţel (4.000 de tone anual) şi fier laminat la rece (1.200 de tone anual), arătau documentele vremii. Cu timpul, centrul metalurgic a fost extins, iar numărul angajaților săi a ajuns să depășească 5.000 de oameni.
O oțelărie electrică a intrat în funcțiune în anii ’70, iar în componența noului combinat se mai aflau laminoarele, o fabrică de oxigen, o fabrică de var și dolomită, o turnătorie și ateliere mecanice.
După 1990, combinatul a intrat în declin. A fost privatizat în 1999, când mai avea peste 3.000 de salariați. În trei ani, numărul muncitorilor a fost redus la circa 600, iar mai multe secții au fost închise.
În prezent, o mică parte din vechea uzină a mai rămas în activitate, unele dintre fostele sale terenuri fiind folosite de alte societăți, în timp ce altele au rămas virane și sunt acoperite cu clădiri dezafectate, notează adevarul.ro.
Comentează