Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se schimbă regulile RCA: ce mașini scapă de taxă / controale 'fără oprirea vehiculelor'

Radu Pop
ISF
RCA Raspundere civila auto

Legislația RCA va trece printr-o nouă etapă de modificare, după ce, pe finalul anului trecut, au fost incluse în legislația locală o serie de premiere, majoritatea impuse de Comisia Europeană într-o procedură de infrigement. Până cel târziu pe 23 decembrie și tot pe filieră europeană, de data aceasta ca obligație impusă de ultima Directivă în domeniu, regulile RCA se vor schimba iar substanțial, informează economica.net.

O nouă definiție pentru noțiunea de vehicul, posibile derogări de la obligativitatea asigurării pentru o anume categorie de mașini și proprietari, limite mai mari de asigurare, primul calculator independent cu vânzare directă, dar și controale mai dure și cu metode noi pentru descoperirea mașinilor care circulă fără RCA. Sunt câteva dintre cele mai importante noutăți aduse de Directiva Europeană 2.118 din 2021, care va trebui transpusă și în legislația din România până cel târziu pe 23 decembrie anul acesta.

  1. În situațiile în care vehiculele nu sunt utilizate ca mijloc de transport, asigurarea RCA nu va mai acoperi accidentele produse de acestea;
  2. Limitele de despăgubire cresc și, în plus, vor fi exprimate în lei, la un curs indicat de Directivă. În cazul daunelor materiale limita crește de la 1.220.000 de euro la 1.300.000 de euro, iar în cazul vătămărilor corporale, suma maximă ce va putea fi plătită în baza unei polițe RCA urcă de la 6.070.000 de euro la 6.450.000 de euro;
  3. Se va introduce un tipizat standard la nivel european care să conțină istoricul daunelor acoperite de RCA comise de fiecare asigurat. Din acest punct de vedere, România este deja pionieră, având în vedere că Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) a lansat deja de doi ani un serviciu care permite eliberarea online a unui certificat de daunalitate valabil în toată Europa, cu ajutorul căruia românii care conduc în afara țării pot obține prețuri mai mici pentru RCA, în cazul în care au un istoric de daună bun. Detalii despre serviciu AICI;
  4. În premieră, se vor introduce reglementarea derogărilor de la plata asigurării RCA. Nu se cunosc încă detalii despre felul în care România va înțelege să reglementeze aceste excepții, însă s-a discutat despre situații cum ar fi vehiculele utilizate sezonier (inclusiv automobile sau motociclete), în cazul cărora se va putea suspenda obligația de asigurare. Cert este că, potrivit Directivei, statul va putea decide să elimine obligativitatea asigurării în cazul unor instituții (de exemplu Poliția sau Pompierii, dar și orice alte instituții), sub condiția ca statul să garanteze plata daunelor în caz de accident;
  5. Se vor introduce reglementări clare privind felul în care BAAR va putea comunica cu alte instituții, foarte importantă aici fiind comunicarea cu Direcția Regim Pemise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), care ar putea conduce la verificarea existenței RCA fără un control direct asupra vechiculului, mai ales că aceași Directivă spune că trebuie permise și metode de control fără oprirea vehiculului, cu metode electronice.
  6. Trotinete și biciclete cu motor, asigurate obligatoriu RCA. Prezența asigurării, verificată inclusiv prin camere sau chiar prin consultarea unor baze de date, fără control fizic. Primul comparator independent cu vânzare directă poate ajuta șoferii să găsească un RCA mai ieftin
  7. O modificare importantă pentru șoferii din România este că ei vor avea la dispoziție, în premieră, o platformă unde vor putea vedea toate ofertele directe de RCA pentru automobilul pe care îl conduc și, în plus, va exista posibilitatea achiziționării online a respectivei asigurări. Directiva UE prevede explicit că ”Țările membre pot decide să pună la dispoziția consumatorilor un instrument de comparație gratuit și independent care să permită comparația între prețurile practicate de firmele care vând RCA”. Mai departe, Directiva arată și ce condiții ar trebui să îndeplinească acest comparator independent, printre acestea fiind obligatvitatea de a nu depinde direct de nicio firmă de asigurare sau intermediar, obligativitatea de a include toate ofertele sau cea de a folosi termeni simpli, care pot fi înțeleși de orice consumator. Intrumentul va fi dezvoltat de Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR).
  8. O altă modificare semnificativă impusă de Directivă arată că „se permite utilizarea unor dispozitive electronice de control a asigurării RCA în trafic, fără oprirea vehiculelor, în măsura în care legislația GDPR este respectată”. Astfel, legislația se deschide către o mai veche intenție a autorităților, anume verificarea valabilității RCA pe un sistem similar cu cel folosit de CNAIR pentru vignetă, adică prin camere speciale, dar și spre posibilitatea verificării existenței RCA prin simpla comparație între baza de date cu asigurările, gestionată de BAAR și datele despre vehiculele înmatriculate, din baza DRCPIV. Sancțiunea pentru lipsa RCA poate merge până la ridicarea numerelor de înmatriculare și presupune amenzi substanțiale de peste 1000 de lei.
  9. Nu în ultimul rând, Directiva schimbă definiția vehiculului, adică a bunului care trebuie să fie acoperit de RCA. Cea mai importantă schimbare este că va intra la categoria vehicul ” orice vehicul de uscat cu propulsie proprie cu o viteză maximă din construcție mai mare de 25 km/h” sau „cu o masă mai mare de 25 kg și viteză maximă de construcție de peste 14 km/h”. Altfel spus, vor trebuie asigurate RCA și trotinele care au o viteză mai mare de 25 km/h din fabrică sau cele care au mai mult de 25 de kilograme, dar și bicicletele cu motor, de exemplu, în cazul în care sunt îndeplinite specificațiile mai sus amintite.

În prezent, așa cum au transmis inclusiv mai multe publicații și televiziuni din România, proiectul de act normativ care va implementa respectivele modificări se află la Ministerul Finanțelor, după ce a fost adoptat de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.