Sebastian Burduja: Hidrocentralele aflate în lucru, pentru care m-am luptat ca ministru al energiei, merită să fie finalizate. Singura cale prin care putem să facem asta este să le declarăm obiective de securitate naţională

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 10-12-2025 14:59

Actualizat: 10-12-2025 15:05

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Sebastian Burduja/Facebook

Deputatul PNL Sebastian Burduja anunţă miercuri lansarea unei petiţii publice, pe tema hidrocentralelor, el afirmând că toate aceste proiecte aflate în lucru, pentru care s-a luptat ca ministru al energiei, merită să fie finalizate iar singura cale prin care pot să facă asta este să fie declarate obiective de securitate naţională.

”Hidrocentralele aflate în lucru, pentru care m-am luptat ca ministru al energiei, merită să fie finalizate şi punctul meu de vedere este că singura cale prin care putem să facem asta, dincolo de declaraţii pompoase de la tribuna Parlamentului sau în faţa camerilor de luat vederi, este să le declarăm obiective de securitate naţională.

Este singura portiţă permisă de Tratatul Uniunii Europene, prin care sunt permise derogări de la procedurile de mediu, de la procedurile de expropriere, de la procedurile de achiziţii”, a spus Burduja. 

Deputatul PNL a arătat că în cursul zilei, va lansa o petiţie publică şi-i cheamă pe toţi românii să susţină finalizarea acestor proiecte. 

”Vorbim despre peste 2 miliarde de euro pe care statul român, de fapt cetăţenii României, i-au cheltuit pentru aceste hidrocentrale, sunt peste 700 de MW şi vorbim despre grupuri flexibile, adică grupuri care intră pe vârful de consum, scad dependenţa faţă de importurile scumpe. (..) Vreau să văd dacă o majoritate a cetăţenilor românii susţin securitatea energetică a României.

Cei care se opun acestor proiecte, fie fac în mod direct jocul adversarilor noştri, cei care ne vor dependenţi energetic, fie habar n-au despre ce este vorba şi sunt simpli idioţi utili, scuzaţi-mi expresia”, a spus el. 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri