Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind înfiinţarea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie (CRISCE) se află în proces de avizare interministerială şi va putea fi un exemplu şi pentru celelalte ministere şi sectoare, a anunţat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în mesajul transmis participanţilor la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.
"Este deja o tradiţie să fiţi la Cluj, la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie, un subiect vital pentru viitorul energiei româneşti. (...) De-a lungul timpului nu am stat degeaba. Am avansat în mai multe subiecte conexe, cel mai important dintre ele fiind asumarea primului Centru Sectorial de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. Acest CRISCE va lua naştere în cadrul Ministerului Energiei, va include specialişti care vor lucra în ture, oameni foarte bine plătiţi şi care vor avea ca misiune să apere întreg sectorul energetic românesc de atacurile cibernetice. Suntem deja în avizare interministerială cu acest proiect de Ordonanţă. Sunt convins că în perioada imediat următoare putem să-l abordăm şi să fim un exemplu şi pentru celelalte ministere şi pentru celelalte sectoare", a spus Burduja, conform AGERPRES.
El a subliniat că legislaţia pe securitate cibernetică, iniţiată pe vremea când era ministru al Digitalizării, este una modernă, printre cele mai bune din Uniunea Europeană, şi în cadrul acesteia sectorul energetic joacă un rol central.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind înfiinţarea şi operaţionalizarea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie (CRISCE), un demers impus de Directiva NIS2, a fost pus în consultare publică în octombrie.
Potrivit Ministerului Energiei, cheltuielile pentru implementarea şi funcţionarea CRISCE vor fi acoperite integral din veniturile provenite din Fondul pentru Modernizare, fără a afecta bugetul de stat.
"Prin această structură apărăm toate infrastructurile cibernetice ale beneficiarilor proiectelor finanţate prin Fondul pentru Modernizare. Proiectul de OUG urmăreşte crearea unei structuri dedicate gestionării şi prevenirii incidentelor cibernetice din sectorul energetic, contribuind la protejarea reţelelor şi sistemelor informatice ale companiilor din acest domeniu strategic. CRISCE va asigura monitorizarea constantă a infrastructurii energetice, va coordona răspunsul la incidente cibernetice şi va colabora cu instituţiile naţionale şi internaţionale pentru a combate ameninţările în creştere. CRISCE va funcţiona ca structură fără personalitate juridică în subordinea directă a Ministrului Energiei şi va asigura securitatea cibernetică pentru întreg sectorul energetic din România, acesta fiind şi autoritate desemnată pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Regulamentul Delegat (UE) 2024/1366 privind securitatea fluxurilor transfrontaliere de energie electrică", preciza ministerul într-un comunicat.
Noua entitate va fi compusă din 34 de specialişti de top în domeniul securităţii cibernetice, recrutaţi în urma unei proceduri de selecţie riguroase, cu o comisie externă formată din specialişti ai autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul securităţii cibernetice. Aceştia vor fi remuneraţi la nivelul pieţei private din sectorul cibernetic, iar activitatea lor va fi evaluată la fiecare 12 luni.
Beneficiile majore ale înfiinţării CRISCE pentru România sunt: protejarea infrastructurilor critice energetice împotriva atacurilor cibernetice complexe, precum ransomware, atacuri asupra sistemelor SCADA sau tentative de phishing avansat; crearea unui centru operaţional sectorial dedicat securităţii cibernetice, care va permite intervenţii rapide şi eficiente în faţa atacurilor; coordonarea unitară şi integrată a securităţii cibernetice în domeniul energiei, cu monitorizare continuă şi mecanisme proactive de prevenire a incidentelor; creşterea rezilienţei şi a capacităţii de răspuns a companiilor energetice din România.
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) organizează, în perioada 13-14 noiembrie, la Cluj Napoca, cea de-a doua ediţie a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, care îşi propune să reunească autorităţi naţionale, experţi din sectoarele energetic şi IT, precum şi reprezentanţi ai universităţilor şi industriei de securitate cibernetică.
Printre temele principale ale forumului se numără abordarea ameninţărilor cibernetice în infrastructurile critice, importanţa colaborării dintre sectorul public şi privat, soluţii tehnologice avansate pentru prevenirea atacurilor şi dezvoltarea unor parteneriate strategice la nivel naţional şi internaţional.
Sebastian Burduja: Proiectul de OUG privind înfiinţarea CRISCE este în avizare interministerială
Explorează subiectul
Articole Similare

110
Energie mai ieftină în 2026: Ministrul Bogdan Ivan estimează cât ar putea scădea facturile
110

157
Energia verde e tot mai ieftină - atunci de ce Europa plătește mult mai mult decât China? Avertismentul BCE
157

430
Bucureștiul concurează cu Varșovia și alte capitale europene pentru a găzdui o nouă agenție strategică a UE
430

16
AFIR lansează finanțări de 11,7 milioane de euro pentru perdele forestiere la nivel de fermă
16

683
Producătorii de carne de porc, în pragul colapsului. APCPR avertizează: 'Fermele se vor închide curând'
683

2.099
Un gigant energetic pariază pe România: Fac o investiție majoră și transformă țara noastră în pilonul Europei de Est
2.099

107
Corneliu Ştefan (PSD): În Dâmbovița va funcționa prima fabrică din Europa care produce echipamente blindate de ultimă generație, cu tehnologia coreană Hanwa Aerospace
107

1.899
Europa intră în războiul monetar global - euro devine armă economică: Ce înseamnă decizia BCE de a împrumuta băncile centrale din lume
1.899

668
Scăderea inflației nu înseamnă ieftiniri - avertismentul economiștilor. Ce urmează pentru români: 'Provocările sunt în continuare foarte mari'
668

18
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni
18

24
Şase state membre UE vor o integrare mai rapidă a pieţelor de capital
24

1.578
România își joacă șansele pentru o agenție europeană majoră: Ministrul Finanțelor pleacă la Bruxelles
1.578

1.564
Datoria externă a explodat anul trecut: suma amețitoare pe care o datorează fiecare român - cifre oficiale de la BNR
1.564

















Comentează