Sebastian Burduja: România are un mix energetic echilibrat și continuă investițiile în surse regenerabile

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 28-05-2025 17:14

Actualizat: 28-05-2025 20:14

Article thumbnail

Sursă foto: media.pnl.ro

România dispune de un mix energetic echilibrat, cu o contribuție aproape egală a hidroenergiei, surselor regenerabile și a combustibililor fosili, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja: sistemul energetic funcționează la parametri optimi, în ciuda vremii.

Aproximativ 30% din energia produsă în țară provine din hidrocentrale, alte 30% din surse regenerabile — solar și eolian —, iar 30% din combustibili fosili (gaz și cărbune), potrivit Transelectrica.

De asemenea, reactorul 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă asigură aproape 10% din producție, iar bateriile, considerate o „nouă normalitate” în sistemul energetic, asigură între 30 și 50 MW.

„În ciuda codului portocaliu de vreme severă în anumite regiuni, sistemul energetic funcționează la parametri optimi, iar echipele de intervenție au gestionat rapid eventualele avarii, restabilind alimentarea cu energie în localitățile afectate”, a menționat ministrul, conform mediafax.

Sebastian Burduja a reiterat angajamentul Ministerului Energiei față de investiții majore în sectorul regenerabil, menționând proiecte de peste 10.000 MW în eolian și solar, dintre care 600 MW deja funcționează din fonduri PNRR, cu o triplare a capacității până în 2028.

„Fiecare megawatt în plus înseamnă energie mai sigură, mai ieftină și mai curată. În această ordine de priorități”, a conchis Sebastian Burduja.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri