DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secretar SUA: Rusia nu e pregătită să retragă trupele din Transnistria

militari transnistria

Rusia nu este pregătită să-şi îndeplinească obligaţiile cu privire la retragerea trupelor din regiunea transnistreană.

Secretar SUA: Rusia nu e pregătită să retragă trupele din TransnistriaFoto: nytimes.com

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta a declarat George Kent, Asistent Adjunct pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA, într-un interviu acordat ediţiei ucrainene a Radio Europa Liberă, transmite Știri.md.

"Acum o lună eram în Transnistria. Am o astfel de obligaţiune - să fiu reprezentantul Statelor Unite în acest proces, în negocierile în formatul "5+2". Şi este evident că Rusia, pur şi simplu, nu este pregătită să-şi îndeplinească obligaţiile. Preşedintele rus (Boris) Elţin a promis în urmă cu 22 de ani, în timpul unei întâlniri la Istanbul, că până la sfârşitul anului 2001 toate trupele ruse vor fi retrase din Moldova. Şi se dovedeşte anul acesta - a 20-a aniversare a neîndeplinirii promisiunilor preşedintelui Rusiei", a spus Kent.

El a menţionat că angajamente similare au fost luate "în anul 2008 în ceea ce priveşte situaţia din Abhazia şi scurtul război ruso-georgian".

"Adică, în Moldova (procesul de negocieri şi neîndeplinirea obligaţiilor - "I.") durează 29 de ani, în Georgia - 13 ani şi deja 7 ani în Donbass. Există şi Crimeea", a spus diplomatul american.

Potrivit lui, în toate procesele de soluţionare a conflictelor din spaţiul post-sovietic, nu mecanismul este important, ci rezultatul.

"Din păcate, există mecanisme diferite şi acest lucru este relevant nu doar în Donbass, ci şi în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud. Şi la Batumi, preşedintele Zelenski, preşedintele Sandu şi preşedintele Zurabishvili au vorbit despre acest lucru. Şi există Declaraţia de la Batumi", a spus Kent.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.