Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul de stat al SUA declară că este de acord cu Joe Biden că Rusia a comis 'crime de război' în Ucraina

Business Standard
Antony Blinken

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat joi că este de acord cu preşedintele Joe Biden că au fost comise crime de război în Ucraina, adăugând că experţi americani sunt în proces de documentare şi evaluare a potenţialelor crime de război în Ucraina, potrivit Reuters.

"Ieri (miercuri), preşedintele (Joe) Biden a spus că au fost comise crime de război în Ucraina. Personal, sunt de acord", a spus Blinken într-o conferinţă de presă la Departamentul de Stat.

Citește și: Video | Joe Biden are un discurs tot mai dur la adresa lui Putin: 'Dictator ucigaș, un criminal pur care poartă un război imoral'

"A ţinti în mod deliberat civili este o crimă de război. După atâtea distrugeri în ultimele trei săptămâni, îmi este greu să trag concluzia că ruşii fac altceva", a afirmat el într-o conferinţă de presă, precizând totuşi că procesul juridic pentru a se ajunge la o astfel de acuzaţie oficială este în curs de desfăşurare, notează AFP.

În aceeaşi conferinţă, Antony Blinken a anunţat că un cetăţean american a fost ucis în Ucraina pe fondul invaziei ruse în curs de desfăşurare, potrivit Reuters.

"Pot să confirm că un cetăţean american a fost ucis. Nu am mai multe detalii despre aceasta", le-a spus el reporterilor, potrivit Agerpres.ro.

Totodată secretarul de stat american a declarat că Joe Biden va da clar de înţeles preşedintelui chinez Xi Jinping că Beijingul va purta responsabilitatea pentru orice acţiuni pe care le întreprinde pentru a sprijini agresiunea Rusiei în Ucraina.

Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că China ia în considerare să acorde ajutor direct Rusiei cu echipamente militare, a indicat şeful diplomaţiei americane, adăugând că invazia rusă în Ucraina a determinat deja peste 3 milioane de persoane să fugă din ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.