DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan: Dacă nu va juca meciul cu Astra, Craiova poate cere la Comisia de Disiciplină să câştige partida la masa verde

www.sport.hotnews.ro
justin Stefan, secretar LPF

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, miercuri, că, în cazul în care meciul Astra - CS Universitatea Craiova, amânat din cauza unui jucător al giurgiuvenilor testat pozitiv cu noul coronavirus, oltenii pot face memoriu la Comisia de Disciplină pentru a obţine câştigarea partidei la masa verde.

"În măsura în care meciul nu se va putea disputa cel târziu vineri, nu mai există date pentru a se juca. Caz în care obiectivul nostru rămâne acela de a se disputa celelalte meciuri rămase din acest sezon. Am văzut că cei de la Craiova iau în calcul inclusiv posibilitatea formulării unei contestaţii pentru a solicita câştigarea jocului la masa verde. În cazul unei astfel de contestaţii, competenţa pentru soluţionara ei aparţine Comisiei de Disciplină a FRF. Ea produce o hotărâre executorie şi poate fi luat în calcul acest scenariu, atât timp cât va exista o asemenea contestaţie din partea celor de la Craiova. E un litigiu care se va deschide, eu nu pot să anticipez în acest moment soluţia", a declarat Ştefan, la Telekom Sport.

Citește și: Să râdem cu Ludovic Orban! Cum s-a contrazis premierul: Nu se închide nimic! După ora 23:00, anumite activități vor fi închise

Acţionarul clubului CS Universitatea Craiova Mihai Rotaru crede că meciul cu Astra nu se va mai disputa, după ce un jucător al echipei din Giurgiu a fost testat poztiv cu noul coronavirus, şi consideră că ar fi normal ca echipa lui să câştige partida la masa verde, deoarece întâlnirea nu mai poate fi reprogramată.

"A fost o stare de disconfort la nivelul întregului grup. Toată lumea nervoasă, în special jucătorii, toată lumea voia să joace şi din păcate nu se poate. Am înţeles că e un caz destul de grav, febră, convulsii musculare, din păcate s-a întâmplat. Noi am rămas pe loc, am avut o tenatativă să plecăm, după care ne-am dat seama că aici poate interveni DSP-ul, am văzut că sunt abordări diferite în funcţie de zona în care se află DSP-ul, Clujul, o abordare, Ilfovul, o abordare, Craiova, o abordare, Botoşaniul, o abordare, şi atunci Giurgiul poate să aibă o abordare şi rămânem pe loc pentru că dacă am fi plecat astăzi puteam să ne trezim cu o programare pentru vineri şi ar fi însemnat să ne întoarcem mâine înapoi. S-a discutat cu staff-ul, s-a discutat cu căpitanii şi toată lumea a zis rămânem pe loc, ne antrenăm în seara asta, ne antrenăm mâine seară. Mâine, după Adunarea Generală a LPF, vom şti ce se întâmplă. Teoretic şi şansele cele mai mari sunt ca acest meci să nu se mai dispute. Conform protocolului existent, ei ar trebui să stea cinci zile în izolare şi ulterior să-şi facă testele, dar nu mai sunt date de programare. Ştim cu toţii că nu există şanse să se joace acest meci ulterior datei de 3 august. Ne dorim în primul şi în primul rând să jucăm pe teren, asta vrea Craiova, nu aşteptăm pomeni, dar vom rămâne pe loc, vedem dacă se va juca acest meci, mâine după-amiază vom şti. Dacă nu se joacă, ne vom cere drepturile, vom vedea ce spun regulamentele, procedurile. Asta este o variantă (n.r. - să câştige Craiova cu 3-0 la masa verde), dar în momentul acesta cel mai bine este să gândim optimist, acest meci se va juca vineri. Din păcate acest caz nu a fost unul asimptomatic, a fost unul cu simptome foarte clare şi e o problemă. Din ce ştiu, OMS-ul a făcut un studiu şi transmiterea de la asimptomatici este cu un procent foarte scăzut. Dar am înţeles de la colegii de la Astra că este un caz extrem de serios. A avut aseară primele simptome şi dimineaţa a fost foarte grav", a declarat Rotaru, la Digi Sport.

Citește și: Viorel Cataramă a luat decizia! Va candida la funcţia de primar general al Bucureştiului .

Mijlocaşul croat al echipei Astra Giurgiu, Ljuban Crepulja, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, astfel că meciul programat miercuri, de la 21.30, în etapa a IX-a a play-off-ului Ligii I, cu CS Universitatea Craiova a fost amânat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.