Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul general al NATO: 'Diferendul dintre Franţa şi SUA cu privire la parteneriatul AUKUS nu trebuie să divizeze Alianța'

vestidinrusia.ro
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

Diferendul dintre Paris şi Washington cu privire la parteneriatul strategic încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit nu trebuie să divizeze Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a avertizat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, informează AFP.

"Înţeleg decepţia Franţei. Însă acest tip de diferend nu trebuie să provoace o fractură în cadrul Alianţei, nici să submineze forţa legăturii transatlantice", a declarat Stoltenberg la Bruxelles, în timpul unei conferinţe de presă la finalul unei reuniuni cu consilierii de securitate ai celor 30 de ţări membre ale NATO.

"Problema a fost abordată în timpul reuniunii şi sunt convins că aliaţii vizaţi vor găsi mijloacele pentru a ajunge la un acord", a adăugat Stoltenberg. "În calitate de aliaţi, nu suntem mereu de acord asupra tuturor aspectelor, însă nu pierdem niciodată din vedere situaţia în ansamblul ei", a insistat el.

"La ora când concurenţa mondială se intensifică, Europa şi America de Nord trebuie să continue să facă front comun împreună în cadrul NATO, pentru că provocările în domeniul securităţii cu care ne confruntăm sunt foarte mari pentru ca o ţară sau un continent să le poată face faţă singure", a pledat Stoltenberg.

"Reuniunea de astăzi a constituit o etapă importantă spre summitul NATO prevăzut să aibă loc la Madrid în 2022", a estimat el. Summitul ar urma să aibă loc în primăvară, potrivit Agerpres.ro.

Anunţul de parteneriat încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit, denumit AUKUS, a suscitat furia Franţei, pentru că acesta a zădărnicit un megacontract cu Australia pentru achiziţionarea de submarine franceze.

După această criză, preşedintele american Joe Biden şi cel francez Emmanuel Macron au avut o primă discuţie la telefon şi vor discuta din nou telefonic la mijlocul lui octombrie.

"Această criză pune în joc interesele tuturor europenilor referitor la funcţionarea alianţelor noastre şi angajamentul europenilor în Indo-Pacific", a declarat o sursă diplomatică franceză, citată de AFP fără a-i dezvălui numele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.