Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul general al ONU a declarat că este 'foarte important' ca Naţiunile Unite să discute cu talibanii

ONU
Antonio Guterres

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat luni că este "foarte important" ca Naţiunile Unite să discute cu talibanii pentru a facilita distribuirea de ajutoare umanitare în Afganistan, un sprijin care ar trebui să folosească drept "pârghie" pentru drepturile omului, informează AFP.

"Este imposibil să se furnizeze o asistenţă umanitară în Afganistan fără a discuta cu autorităţile de facto ale ţării", a declarat Guterres într-o conferinţă de presă, cu ocazia unei reuniuni ministeriale la Geneva în cursul căreia ONU a cerut un ajutor de peste 600 de milioane de dolari pentru organizaţiile umanitare din această ţară.

"Cred că este foarte important să discutăm cu talibanii în acest moment pentru toate aspectele care preocupă comunitatea internaţională, indiferent dacă este vorba de terorism, drepturile omului, droguri sau natura guvernului", a adăugat el.

La aproape o lună de la preluarea puterii de către talibani, Guterres a subliniat că ONU este "ferm angajată să furnizeze un ajutor umanitar pentru populaţia afgană".

"Şi, bineînţeles, suntem extrem de dornici să ne asigurăm că ajutorul umanitar este folosit ca pârghie pentru a obţine un angajament real din partea talibanilor în toate celelalte aspecte care preocupă comunitatea internaţională", cum ar fi drepturile omului, a dat el asigurări.

"Dacă vrem ca drepturile omului să progreseze pentru poporul afgan, cel mai bun mijloc este de a merge înainte cu ajutorul umanitar, de a dialoga cu talibanii şi de a profita de acest ajutor umanitar pentru a presa punerea în aplicare a acestor drepturi", a spus el.

Însă el a subliniat de asemenea că "ajutorul umanitar nu va rezolva problema dacă economia afgană se prăbuşeşte. Ştim că riscul este enorm", relatează Agerpres.ro.

Subliniind "lipsa flagrantă de lichidităţi" din Afganistan, şeful ONU a făcut apel la comunitatea internaţională să găsească mecanisme "pentru a ne asigura că nu vom lăsa economia afgană să se prăbuşească", în contextul în care mai multe ţări refuză să furnizeze direct ajutor noului regim pentru a încerca să îl facă să coopereze.

"Fac apel la comunitatea internaţională să găsească mijloace pentru a permite o injecţie de lichidităţi în economia afgană, pentru a permite economiei să respire şi să evite o prăbuşire care ar avea consecinţe devastatoare pentru poporul afgan şi care ar putea declanşa un exod masiv, cu consecinţe pe care vi le puteţi imagina în ceea ce priveşte stabilitatea ţărilor din regiune", a spus el.

"Nu cred că, dacă autorităţile unei ţări nu se comportă bine, soluţia trebuie să fie pedepsirea colectivă a populaţiei", a concluzionat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.