Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul general al PSD, replică pentru Moise Guran: 'Incitarea la ură și extremism nu vă face cinste'

facebook.com
moise guran

Senatorul Mihai Fifor, secretarul general al PSD, reacţionează la un articol publicat pe blog de activistul Moise Guran, în care fostul om de televiziune susţine că "PSD trebuie ajutat să moară". Fifor îl acuză pe Guran de incitare la ură şi extremism.

"Am văzut cel mai recent articol al lui Moise Guran, despre cum trebuie “să moară PSD”.

M-au îngrozit virulența și iresponsabilitatea afirmației. Manifestarea afinităților politice este deschisă în democrație, iar libertatea de expresie e garantată, însă extremismul este periculos și – mai ales atunci când vine din partea unor formatori de opinie - naște monștri.

Extincția unui partid nu ar trebui niciodată inoculată cetățenilor. Este esența democrației ca traiectoria și soarta partidelor să fie decisă la vot, în baza unei informări corecte făcute cu sprijinul mass-media.

Fie că place tuturor celor care astăzi au spații de exprimare largi sau nu, PSD este partidul care a crescut nivelul de trai în România, partidul care a mărit exponențial salariile și pensiile, care a sprijinit antreprenoriatul și IMM-urile și care a dus șomajul la un minim istoric.

Fie că place tuturor sau nu, PSD este singurul partid de stânga din Parlament, cel care are grijă de cei care au nevoie să fie reprezentați și îngrijiți.

Este opțiunea politică a celor pentru care câteva sute de lei la salariu contează, a celor pentru care alocația contează, a celor cu dizabilități care se bazează pe indemnizația primită ca să se poată descurca de pe o zi pe alta.

Este partidul care a crescut salariile medicilor și ale profesorilor, cei pe umerii cărora stau sănătatea și educația României.

Salariul unui medic primar a crescut în guvernarea PSD de la 4880 lei în 2016, la 15.175 lei în 2019, iar salariile nete ale profesorilor au crescut cu 57,6% în ultimii 3 ani.

Totodată, PSD este singurul partid preocupat în mod real de soarta întreprinderilor mici și mijlocii, adevărata coloană vertebrală a economiei.

Este odios și este profund greșit să susții, ca om de presă, că principalul partid de stânga al țării trebuie exterminat.

Acest discurs al urii este antidemocratic și periculos pentru echilibrul societal. Este o tentativă de "shaming" combinată cu propagandă, care urmărește distorsionarea realității și inducerea unui sentiment de rușine, toate menite să radicalizeze și să scindeze.

Nu doar oamenii de dreapta au voci, nevoi și drepturi în România, iar în creșterea nivelului de trai nu e nimic rușinos. Așa cum nu e nimic rușinos în nevoia de reprezentativitate și sprijin social a categoriilor vulnerabile.

Domnule Moise Guran, incitarea la ură și extremism nu vă face cinste. Fiți profesionist, informați-vă cititorii cu fapte dovedite și lăsați-i să decidă singuri, la vot, cine să îi reprezinte și să îi sprijine. Lăsați-i să deceleze singuri care sunt aceia care fac politică pentru oameni, care sunt aceia care au înțeles scopul unei bune guvernări și responsabilitatea pentru destinul țării - care, să știți, nu ar trebui niciodată să fie ura, exterminarea sau moartea", scrie Mihai Fifor pe Facebook.

Moise Guran lansează pe blog un apel la o prezenţă cât mai mare la vot, care ar dezavantaja PSD. "PSD trebuie ajutat să moară, pașnic, la vot. De data asta pe bune și definitiv. Nu vă spun cu cine să votați, vă spun doar atât – trebuie să venim peste 9 milioane de oameni la vot, pentru a fi siguri că Dăncilă iese pe locul IV. La o astfel de prezență, procentul ei s-ar apropia de 10%. Oricum, mai puțin de 15% din voturi. Atât! Dacă reușim acest lucru, PSD se distruge singur, căci fiind un partid de oportuniști, PSD va fi părăsit de pesediști din momentul în care va pierde vocația guvernării. Până la locale va aluneca sub 10%, iar până la parlamentare (dacă au loc în toamna viitoare) își va pune problema dacă mai trece pragul electoral", scrie Guran.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.