Sărbătorile pascale reprezintă nu doar un motiv de bucurie spirituală, ci şi un adevărat răsfăţ culinar, mai ales că ele urmează unei perioade îndelungate de post religios. Meniurilor tradiţionale li s-au adăugat, în ultimii ani, importante influenţe occidentale, bucătăria românească fiind completată cu aperitive, cu deserturi sau cu băuturi de import.
Nutriţionistul Adina Rusu a declarat, pentru AGERPRES, că deşi sunt pregătite cu mult efort şi dăruire în mai toate casele româneşti, meniurile de sărbători pot constitui o adevărată provocare pentru organismul uman, nevoit să gestioneze într-o perioadă scurtă de timp o cantitate foarte mare de alimente bogate în grăsimi şi cu foarte mult zahăr adăugat.
Potrivit acesteia, respectând câteva reguli simple, ne putem proteja atât sănătatea, cât şi silueta şi ne vom putea bucura din plin de sărbători. Disciplina programului de mese este importantă şi de sărbători.
"Chiar şi în zilele de sărbătoare, este extrem de important să încercăm să respectăm un program corect de alimentaţie. Mâncând la timp, vom reuşi să controlăm cantitatea de alimente consumată la fiecare masă şi vom evita supra-alimentarea. Este important să încercăm să ne planificăm meniul, astfel încât să nu fim tentaţi să mâncăm din toate felurile de mâncare la aceeaşi masă. De asemenea, ideal ar fi să avem cel mult 2-3 gustări, în afara celor trei mese principale, şi să evităm să gustăm în continuu, pe tot parcursul zilei, mâncărurile preparate. Doar din micile, dar numeroasele gustări, putem aduce organismului peste o mie de calorii care ajung să fie depozitate sub formă de grăsime. Asocierea corectă a alimentelor consumate, esenţială pentru o bună digestie. Preparatele tradiţionale de sărbători sunt caracterizate printr-un conţinut ridicat de grăsimi care pot reprezenta o adevărată provocare pentru aparatul digestiv. Din acest motiv, alimentele cu maioneză sau carnea bogată în grăsimi nu ar trebui să fie consumate împreună, la aceeaşi masă, şi nici împreună cu desertul care, la rândul său, poate conţine unt, smântână sau brânzeturi grase. Astfel, felia de pască sau de cozonac poate constitui gustarea pe care o consumăm la 2-3 ore distanţă de masa principală şi nu imediat după aceasta", a precizat nutriţionistul.
Hidratarea este esenţială pentru o bună digestie a alimentelor, a mai spus specialistul. Apa trebuie să fie consumată, puţin câte puţin, pe tot parcursul zilei. Câteva guri de apă consumate înainte sau chiar în timpul mesei pot ajuta digestia şi pot reduce apetitul, a explicat Adina Rusu.
De asemenea, nutriţionistul ne sfătuieşte să consumăm alcoolul doar cu moderaţie.
"În timp ce consumul de apă este esenţial pentru buna funcţionare a organismului, alcoolul, sucurile de fructe, băuturile carbogazoase şi energizantele furnizează un surplus important de energie şi pot stimula apetitul. Astfel, studiile au arătat că şi în situaţiile în care se consumă chiar şi cantităţi mici de alcool înaintea meselor, acesta determină o creştere semnificativă a cantităţii de alimente consumate. Şi consumul excesiv de alcool a fost corelat cu supra-alimentarea. Mai mult, cocktailurile pot constitui adevărate bombe calorice, o singură băutură de acest fel furnizând peste 500 de calorii", a arătat nutriţionistul.
În opinia sa, nici restricţiile excesive nu aduc beneficii.
"Indiferent de regimul pe care îl avem de urmat sau de stilul de alimentaţie ales, de sărbători ne putem permite mici "abateri". Este, însă, important să nu consumăm cantităţi mari de alimente şi să respectăm, pe cât se poate, chiar şi în aceste zile de relaxare, un program al meselor principale ale zilei. Şi, nu în ultimul rând, este recomandat să nu mâncăm în faţa televizorului şi să încercăm să conştientizăm gustul şi savoarea fiecărei guri de mâncare, astfel încât să ne putem bucura cu adevărat de răsfăţul culinar adus de sărbători", a concluzionat Adina Rusu.
Secretele nutriţionistului: Regulile cate îţi permit să te bucuri de mesele de Paşte fără grija siluetei
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

346
Recuperare medicală la standarde de excelență, în spitalul „Sfântul Sava cel Sfințit” Affidea Hospitals cu planuri personalizate în regim intensiv
346

121
Două săptămâni fără internet pe telefon pot reduce declinul cognitiv
121

93
O pauză de două săptămâni de la internet pot inversa ani de declin cognitiv, arată un studiu
93

221
Ingredientul banal recomandat de specialiști pentru efectele sale antioxidante puternice
221

173
Studiu: Căsătoria reduce riscul de cancer cu până la 83%
173

1.872
Specialiștii dezvăluie obiceiurile care te ajută să suporți mai ușor căldura: cele trei practici recomandate pentru sezonul cald
1.872

86
Cercetătorii explică de ce la unele persoane medicamentele pentru obezitate funcționează mai bine
86

1.679
Moment de importanță maximă în medicină: începe primul studiu clinic pentru regenerarea celulelor umane
1.679

960
Dragostea chiar trece prin stomac! Cuplurile care locuiesc împreună împart până la 30% din bacteriile intestinale
960

1.950
Medici și asistente, acuzați că „fabricau” internări pentru bani: anchetă explozivă la SJU Bacău
1.950

28
Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti a fost declarată potabilă: restricţiile au fost ridicate
28

246
Alexandru Rogobete anunță schimbări pentru medicii rezidenți
246

69
Investiție de aproape 15 milioane de lei în modernizarea Spitalului de Copii
69
















Comentează