Premium
Ziua în care, în 1859, colonelul moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitorul Țării Românești, devenind primul lider al Principatelor Unite și, după câțiva ani, al statului unitar România, este marcată pe 24 ianuarie.
Cuza era domnitorul Moldovei din 5/17 ianuarie 1859. La Iași, cei care susțineau unirea dețineau 33 de locuri din cele 55 ale Adunării Elective, dar erau înscriși nu mai puțin de 38 de candidați. Aceștia s-au retras pe rând în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza. Ultima opțiune, Grigore Sturdza se dovedise că are obligații față de interesele Rusiei și ale Poloniei, astfel că Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi.
Reprezentant al Partidei Naționale, Alexandru Ioan Cuza era susținut numai de liberali pentru desemnarea ca domn și în Țara Românească. Adunarea Electivă de la București era dominată de conservatori, care însă susțineau doi candidați diferiți, Gheorghe Bibescu, fost domn între 1843 și 1848, şi Barbu Ştirbei, care se mai aflase la conducerea Valahiei de două ori, între 1849 și 1853 și între 1854 și 1856.
Fost participant la mișcarea revoluționară din 1848, Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi după ce conservatorii nu au putut să se hotărască asupra unui singur candidat propriu.
Secretul alegerii lui Cuza
Înainte de a fi ales ca domn al Ţării Româneşti, Alexandru Ioan Cuza a stat, în mare secret, câteva zile în Bucureşti. Refugiul lui a fost Vila Bozianu, păzită cu străşnicie de arnăuţi. Pentru siguranţa lui au fost montate, la interior, obloane masive, din stejar. Asta pentru că alegerea lui Cuza şi la Bucureşti, după ce în 5 ianuarie devenise domn al Moldovei, i-a adus şi mai mulţi adversari.
”În bună măsură este o informație transmisă prin viu grai, pentru că într-adevăr a fost adus în mare, mare secret. Știm că a venit cu câteva zile înainte, a fost prezent la una sau mai multe întâlniri de taină în vila Bozianu. Unul dintre documentele care îl plasează pe Cuza în această vila este o scriere lăsată de Gheorghe Demetrescu, fost director al Observatorului Astronomic din București. A avut șansa să vorbească cu oamenii locului, posibil cu urmași ai familiei Bozianu, cu angajați ai vechiului Institut Meteorologic”, spune Sorin Marin, istoric, Institutul Astronomic al Academiei Române, informează TVR.
În preajma venirii lui Cuza, dar și în timpul cât a stat în acest loc, s-au luat măsuri ample de siguranță.
”Structura interioară a vilei suferă modificări, deoarece se montează obloanele de stejar pe care le vedem la toate ferestrele. Arnautii au fost dispuși în perimetrul de trei hectare al vilei Bozianu”, mai povestește istoricul.
În turnul de câteva zeci de metri înălțime al vilei Bozianu au stat, pentru prima și ultima oară, arnautii. Erau gata să intervină oricând, dacă vedeau un intrus în parcul de peste trei hectare al acestui domeniu.
Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În 1859, Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie - 25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două principate. Abia pe 4 decembrie 1861, Poarta Otomană recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza.
Monstruoasa Coaliție și îndepărtarea lui Cuza
Perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza coincide cu reformele de unificare și modernizare a instituțiilor din cele două principate. Împroprietărirea țăranilor și secularizarea averilor mănăstirești, ca și opțiunile personale ale domnitorului au atras opoziția elitelor sociale din acele vremuri și au încurajat zvonuri privind intenția lui Cuza de a instaura o dinastie personală, astfel că, la 11 februarie 1866, acesta a fost obligat să abdice.
Monstruoasa coaliție (11/23 februarie 1866) este denumirea atribuită în istorie alianței dintre conservatori și liberalii radicali, constituită în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie. Coaliția a apărut după alegerile din Adunarea Națională din România, convocarea a II-a (1864) prezidată de către Ion C. Brătianu.
Liderii acestei coaliții au fost radicalul C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu, cărora li s-au alăturat și alte personalități ale vieții publice: conservatorul Lascăr Catargiu, moderatul Ion Ghica, Dimitrie A. Sturdza, Nicolae Golescu, Petre Mavrogheni.
Tendințele autoritare manifestate de domn au devenit evidente încă de la începutul anului 1863, iar regimul personal a fost instalat în urma loviturii de stat din 2 mai 1864. Adunarea Legislativă a fost dizolvată, iar domnul a adoptat o nouă lege electorală și o nouă lege fundamentală care îi conferea largi prerogative legislative și executive. Această involuție a scenei politice a determinat o coaliție între stânga politică (radicalii) și dreapta politică (conservatorii), care poate fi catalogată drept nefirească, fiind una logică dacă este judecată în ansamblul contextului politic, și anume al regimului personal autoritar instaurat de Cuza.
Pe 11/23 februarie 1866, ora 5 dimineața, un grup de ofițeri pătrund în palatul domnesc al lui Al. I Cuza și, sub amenințarea armelor, încălcându-și jurământul depus în fața domnului țării, îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României. Două zile mai târziu, pe 13 februarie, Cuza părăsește Bucureștiul și țara, prin Brașov.
Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Într-adevăr, în 1859 Cuza a fost pus să jure că va abdica după 7 ani de domnie pentru a lăsa tronul unui 'prinț străin dintr-o țară nemegieșă cu România', precum se cerea într-una din prevederile divanelor ad-hoc din 1857.
În locul său a fost adus pe tron principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, constituția adoptată în acel an denumind noul stat România.
În 2016, data de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată nelucrătoare, adăugându-se sărbătorilor legale.
