Peste şapte milioane de lei au fost investiţi în modernizarea şi dotarea cu echipamente de ultimă generaţie a Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, singura din judeţ care asigură gardă 24 de ore, exclusiv cu medici neonatologi.
Cu ocazia finalizării lucrărilor, miercuri a fost oficiată o slujbă religioasă şi a fost organizată o vizită de lucru, la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, prefectul Nicolae Albu, directori ai unor instituţii deconcentrate şi angajaţi ai spitalului, scrie Agerpres.
"Acest obiectiv de investiţii a fost finanţat în cea mai mare parte de către Consiliul Judeţean Alba. Este o investiţie în sumă de 7,2 milioane de lei, din care 6 milioane de lei de la Consiliul Judeţean şi 1,2 milioane de lei din veniturile proprii ale spitalului", a declarat managerul SJU Alba Iulia, Diana Mârza.
Ea a adăugat că acest obiectiv de investiţii a avut ca scop creşterea calităţii îngrijirii şi a monitorizării nou-născuţilor, creşterea calităţii serviciilor medicale şi hoteliere pentru mame şi, totodată, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi.
Şeful Secţiei de Neonatologie, dr. Roxana Arghiuş, a menţionat că secţia, care numără 25 de paturi, este destinată îngrijirii nou-născuţilor cu risc mediu spre crescut, având capacitatea de a oferi tratament şi supraveghere specializată.
Medicul a precizat că secţia dispune de linie de gardă permanentă, asigurată exclusiv de medici neonatologi.
Secţia cuprinde Compartimentul de nou-născuţi eutrofici, Compartimentul de prematuri şi Compartimentul de terapie intensivă neonatală.
Printre echipamentele achiziţionate se numără incubatoare închise, mese radiante cu modul de resuscitare, monitoare de funcţii vitale, audiometru pentru screeningul nou-născuţilor.
Au fost refăcute complet finisajele interioare, s-au montat pardoseli din covor PVC sanitar şi tâmplării noi din aluminiu şi metal.
De asemenea, au fost instalate sisteme de detecţie şi stingere a incendiilor conform normelor PSI, instalaţii electrice şi sanitare noi, instalaţie de detecţie şi alarmare la incendiu, reţea de internet wireless, sistem de supraveghere video, instalaţii HVAC şi sisteme pentru fluide medicale.
Comentează