DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sectorul aerian european cere UE să îi sprijine tranziţia ecologică

Scandinavian Traveler
SAS avion

Sectorul aerian european, afectat de criza coronavirusului, a cerut miercuri guvernelor din Uniunea Europeană şi Comisiei Europene, care vrea să pună la punct o relansare verde, să ajute sectorul aerian în procesul de decarbonizare, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Din cauza pierderilor considerabile de venituri cu care se confruntă în prezent întregul ecosistem de transport aerian din Europa, va fi dificil să fie făcute investiţiile ambiţioase în lupta împotriva modificărilor climatice", subliniază într-o scrisoare deschisă mai multe asociaţii din sectorul transportului aerian, printre care A4E (reprezentând companiile aeriene europene) şi IATA (Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian).

Semnatarii scrisorii subliniază că sprijinul public pentru decarbonizare sectorului aerian european "este mai important ca niciodată". "Transportul aerian trebuie să fie în centrul strategiei pe care UE o pune la punct pentru relansare", insistă semnatarii scrisorii.

Semnatarii au enumerat mai multe propuneri care în opinia lor sunt necesare pentru a le accelara tranziţia ecologică: investiţii în capacităţi de producţie a carburanţilor durabili, programe de stimulare pentru a facilita înlocuirea aparatelor mai vechi, investiţii în cercetare, în special cu privire la carburanţi inovatori şi hidrogen precum şi investiţii în infrastructuri aeroportuare durabile.

Citește și: Veste mare! Anumiți români vor avea parte de beneficii uriașe

Propunerea Comisiei pentru relansarea economiei Uniunii Europene, afectată de criza coronavirusului, se compune dintr-un plan de relansare în valoare de 750 miliarde de euro, finanţată prin împrumuturi comune, şi un proiect de buget comunitar multianual pentru perioada 2021-2027 care a fost revizuit în consecinţă.

Decizia finală cu privire la pachetul propus de Comisia Europeană aparţine statelor membre, ai căror lideri urmează să se reunească la un summit extraordinar în data de 17 iulie.

Executivul comunitar insistă că "Pactul verde" trebuie să rămână în centrul strategiei de relansare şi speră să impună anumite condiţii pentru ca statele membre să utilizeze ajutoarele obţinute în conformitate cu obiectivele de tranziţie energetică şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.