Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şedinţă de coşmar pe Wall Street pe fondul unei minute a FED: ce planifică cea mai puternică bancă la nivel mondial

Acţiunile americane au scăzut abrupt miercuri, după cea mai recentă minută a FED în care se arată că cea mai puternică bancă la nivel mondial va începe să majoreze dobânzile mai devreme decât se aşteptau analiştii pe măsură ce propriile temeri cu privire la inflaţie cresc, informează Mediafax.

Cele mai mari scăderi au fost ale companiilor de tehnologie, catalogate ca fiind parte din sectorul growth, adică cel mai avantajat de criza COVID-19, în contextul în care indicele Nasdaq – cel al tehnologie, a scăzut cu 3,3% înregistrând cea mai slabă şedinţă din martie 2021 încoace.

UiPath a scăzut cu 10%, Microsoft cu 4%, Tesla cu 5%, Apple cu 2%, Nvidia cu 6%, AMD cu 5,7%. Nici piaţa crypto nu a scăpat la ora redactării acestei ştiri bitcoin fiind în scădere cu 1,3% la 46.200 de dolari pe unitate. UiPath a închis şedinţa la 38,1 dolari, un nou minim istoric. Compania ajunge la 20 mld. dolari capitalizare.

Pe de altă parte Dow Jones a scăzut cu 1% după ce până în după-amiază a fost pe plus, S&P500 cu aproape 2%. Scăderile nu atât de abrupt ca Nasdaq arată cel mai probabil o rebalansare a portofoliilor investitorilor dinspre growth spre companiile value, considerate a fi mai sigure.

Publicarea minutelor FED este de obicei un aspect monoton deoarece acestea nu fac altceva decât să confirme ceea ce banca centrală a spus deja la cea mai recentă şedinţă. Acest lucru a fost valabil în cea mai mare parte în cazul acestor minute însă reacţia de miercuri a fost departe de a fi una monotonă.

Cel mai probabil, având în vedere scăderile de pe Wall Street, şi bursa de la Bucureşti va avea joi o şedinţă pe roşu după ce pe 5 ianuarie a închis din nou la un maxim istoric.

Publicaţia MarketWatch notează că în timp ce Fed a dezvăluit în cadrul reuniunii din decembrie planurile sale de a accelera încheierea achiziţiilor de obligaţiuni şi a semnalat că majorările de dobândă ar putea începe mai devreme decât a planificat, tonul agresiv din minuta băncii a părut să îi ia prin surprindere pe investitori.

"Minuta şedinţei confirmă şi mai mult recenta schimbare de orientare a Fed şi dorinţa băncii de a începe să elimine acomodarea monetară în acest an", scrie Lawrence Gillum, strateg pentru venituri fixe la LPL Financial, citat de MarketWatch.

"Deşi majoritatea informaţiilor erau cunoscute, faptul că "unii" membri au dorit să înceapă să reducă bilanţul de 8.500 de miliarde de dolari al Fed la scurt timp după prima majorare a ratei dobânzii va fi, probabil, analizat în continuare în cadrul următoarelor şedinţe. Se pare că Fed vrea să acţioneze mai repede decât a făcut-o în trecut, iar randamentele, pe întreaga curbă, se mişcă mai sus la perspectiva unui calendar de înăsprire mai rapid."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.