DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şedinţă de criză la Cotroceni: Gaură mare în buget - Nu se găsesc suficienţi bani pentru toate cheltuielile (surse)

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis Florin Cîțu Iohannis Cîțu

Preşedintele Klaus Iohannis are joi, la ora 14.30, o şedinţă cu premierul, ministrul Finanţelor şi alţi miniştri. Deşi a trecut termenul de 20 de zile de la învestire, prevăzut în Articolul 35^1 din Legea finanţelor publice, Guvernul Cîţu nu a trimis încă Parlamentului proiectele de bugete pe anul 2021.

De altfel, încă nu există nicio informaţie publică referitoare la proiectele de bugete (bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat). În schimb, potrivit unor surse politice, discuţiile de azi de la Cotroceni se axează tocmai pe problema bugetelor, în condiţiile în care veniturile ordinare estimate sunt mai mici decât se prognoza.

În acest moment, ar exista probleme în acoperirea unor cheltuieli esenţiale la unele ministere-cheie. Provocarea este stabilirea cheltuielilor care pot fi eliminate pentru redirecţionarea creditelor bugetare.

Problema Guvernului Cîţu în următorul an ar putea fi şi îngreunarea accesului la venituri extraordinare (împrumuturi), în condiţiile în care datoria publică a ajuns în noiembrie 2020 la 44,4% din PIB. În decembrie 2019, datoria publică a fost de 373,6 miliarde de lei, adică 35,3% din PIB.

Conform articolului 13 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, dacă datoria publică depășește 45% din produsul intern brut, dar se situează sub 50%, Ministerul Finanțelor Publice prezintă Guvernului un raport privind justificarea creșterii datoriei și prezintă propuneri pentru menținerea acestui indicator la un nivel sustenabil. Dacă datoria depăşeşte 50% din PIB, Guvernul trebuie să adopte de urgenţă măsuri pentru limitarea datoriei, incluzând îngheţarea salariilor şi cheltuielilor cu asistenţa socială.

Pe măsură ce ponderea datoriei în PIB creşte, şi accesarea de împrumuturi de pe piaţa de capital devine mai grea şi se face la costuri mai mari. Practic, în acest moment, România depinde de ajutorul financiar promis de Uniunea Europeană, alternativa fiind un nou acord-cadru cu FMI, care ar veni însă la pachet cu impunerea unor măsuri mult mai dure de disciplină bugetară şi chiar austeritate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.