Membrii Cabinetului Cioloş au o reuniune informală luni pe tema bugetului pe 2016, în care ministrul de Finanţe, Anca Dragu Paliu, va prezenta o analiză.
Premierul Dacian Cioloş a explicat sâmbătă că proiectul de buget a fost preluat de la fostul guvern şi că până acum miniştrii săi au avut un răgaz în care şi-au analizat priorităţile pentru anul următor, inclusiv pe cele cu un posibil impact bugetar.
"Luni după-amiază vom avea din nou o întâlnire informală de Guvern la Palatul Victoria, în care doamna ministru de Finanţe va veni cu o primă analiză a acestor solicitări şi a ceea ce era deja prevăzut în buget pentru alocările bugetare pe ministere, acele aşa-zise plafoane bugetare pe ministere (...)", a explicat Dacian Cioloş, potrivit Agerpres.
Potrivit prim-ministrului, a fost făcut un calendar "etapizat" de discuţie pe buget, cu obiectivul de a-l finaliza şi adopta până în jurul datei de 10 decembrie.
"Noi ne-am făcut un calendar etapizat de discuţie pe buget, cu obiectivul de a finaliza şi de a adopta acest buget până în jurul datei de 10 decembrie. Deci, în această primă etapă discutăm deocamdată de alocările bugetare, plafoanele bugetare pe diferitele ministere şi apoi o să discutăm şi de cifrele, de calculele privind veniturile şi vizavi de legislaţia deja adoptată şi ce putem acoperi", a adăugat prim-ministrul.
Şedinţă informală a Guvernului Cioloş, pe tema bugetului pe 2016
Articole Similare

1.151
VIDEO Protest în direct la Digi24: Cristian Preda își rupe diploma după tăierea sporului de doctorat
1.151

663
Avertismentul BNR, despre o eventuală înlăturare a Guvernului Bolojan: “O criză politică ar arunca România în aer”
663

973
Deficit bugetar la Primăria Capitalei - Ciprian Ciucu: "Bucureștiul a pierdut 8 miliarde de lei / Este nevoie de o formulă unică”
973

852
VIDEO Război cu supermarketurile? Ministrul Barbu cere reguli noi în UE pentru a proteja fermierii români
852

2.969
Corneliu Ștefan, prim-vicepreședinte PSD: Voi propune reducerea numărului de parlamentari la 300. Începem reforma de sus
2.969

79
Andrei Baciu (PNL) propune pedepse mai mari pentru persoanele care agresează medici VIATA-PARLAMENTARA
79

1.470
Dominic Fritz explică de ce a lipsit Oana Țoiu de la moțiunea contra ei: A mers să lupte cu Rusia, să le taie sinecurile
1.470

99
Senatul a decis că soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț
99

4.718
Revoltă în sistemul de apărare: polițiștii contestă modificarea pensiilor militare și amenință cu proteste
4.718

130
Zamfir (PSD): Trei secretari generali adjuncţi, la Senat, în loc de doi; situaţia trebuie remediată
130

5.599
Călin Georgescu, după ședința-maraton de la Curtea de Apel București: "Fără Dumnezeu, democrația se dezintegrează. Sunt aici pe niște dosare inventate"
5.599

7.044
BREAKING | Acord în Coaliție pe reforma administrației și relansarea economică: ce se schimbă pentru proprietari și persoanele cu handicap
7.044

1.183
Oana Țoiu, „salvată” în absență - Moțiunea împotriva ministrului de externe a căzut la vot
1.183

















Comentează