Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 19 mai 2015 până la data de 18 iulie 2015, față de inculpatul RIZEA IULICĂ IULIAN, director al Direcției Relații Contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, cu privire la săvârşirea a şase infracțiuni de luare de mită.
În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, inculpatul Rizea Iulică Iulian, în calitate de director al Direcției Relații Contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii atribuțiunilor sale de serviciu, a pretins şi primit sume de bani şi alte foloase, de la reprezentanţi ai unor agenți economici, cu care instituţia publică respectivă avea în derulare contracte.
Concret, în perioada respectivă, pentru asigurarea unor bune relații de colaborare, pe parcursul derulării contractelor, inculpatul a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 200 de lei şi 150 de euro, precum şi alte bunuri (sticle de băuturi alcoolice, parfumuri etc.).
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Rizea Iulică Iulian trebuie să respecte următoarele obligații:
a)să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la Poliţia Municipiului Alexandria, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu părăsească țara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e)să nu comunice cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar;
f)să nu exercite funcția de director al Direcției Relații Contractuale în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, în exercitarea căreia a săvârşit faptele;
g)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Inculpatului Rizea Iulică Iulian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Şef de instituţie publică, cercetat de DNA pentru luare de mită
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

547
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
547

479
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
479

715
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
715

969
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
969

930
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
930

1.424
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.424

1.794
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
1.794

7.095
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
7.095

3.680
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
3.680

2.522
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
2.522

803
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
803

2.349
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.349

3.780
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
3.780

















Comentează