Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şefa DSP Suceava, eliberată din funcţie, la câteva zile după ce a dezvăluit o gafă uriaşă în raportările cazurilor de COVID-19/ UPDATE

Monitorul de Suceava
spitalul judetean suceava

Şefa DSP Suceava a fost înlocuită din funcţie. Manuela Trifan, delegată la şefia instituţiei odată cu apariția focarului de coronavirus, a confirmat marți, într-o discuție avută cu Europa liberă, eliberarea sa din funcție.

În urmă cu patru zile Trifan a confirmat pentru o publicație locală că Suceava a ajuns să fie declarată focar de coronavirus din cauza unei raportări greșite a cazurilor.

Șefa DPS ar fi admis această greșeală în discuția cu jurnalistul de la Monitorul de Suceava, care a scris că DSP ar fi raportat numărul de teste pozitive ca număr de persoane depistate cu coronavirus.

Suspiciunea că undeva există o greșeală a apărut de la faptul că Suceava raporta un număr foarte mic de persoane vindecate și un număr inexplicabil de mare de cazuri, comparativ cu restul județelor.

Trifan a declarat în presa locală că a început să verifice personal situația, caz cu caz, și până acum a reușit să stabilească situația exactă, retroactiv, pentru toate cazurile de vindecare, până la începutul lunii mai. Același lucru l-a făcut, miercuri, 13 mai, și Spitalul de Urgență Suceava, care la început nu introducea în tabelele de raportare cazurile de persoane vindecate și externate.

UPDATE: "Postul de director executiv la DSP Suceava este vacant. Doamna Manuela Trifan nu a fost demisă, ci a revenit pe funcția de execuție ocupată prin concurs ca urmare a încetării exercitării cu caracter temporar a functiei publice de director executiv la DSP Suceava. Nu a fost nimeni demis din funcția publică în cazul direcțiilor de sănătate publică. Au existat cazuri în care exercitarea funcției de director executiv a încetat și persoanele au revenit pe funcția publică de bază ( vezi cazul Suceava). Și sunt și 4 cazuri în care directorii executivi au fost suspendați pe perioada starii de urgență pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu", precizează Grupul de Comunicare Strategică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.