Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimă oră: Șefa secției de psihiatrie a SJU Pitești a fost reținută / Ar fi luat mită de cel puțin 147 de ori

huffingtonpost.co.za
catuse

Șefa secției de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost reținută după ce ar fi luat mită de cel puțin 147 de ori.

Conform Direcției Generale Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținerea pentru 24 de ore a şefei Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, urmărită penal pentru luare de mită şi dare de mită, relatează Mediafax.

A mai fost dispus și controlul judiciar față de un asistent medical şi un registrator medical din același spital, cercetaţi pentru luare de mită, respectiv tăinuire.

Cum ar fi avut loc primirea mitei?

În perioada mai-august 2023, femeia ar fi primit, în birou, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei. Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de femeie şi altor cadre medicale din spital.

Ce urmează?

Vineri, urmează să fie prezentată Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, joi au fost făcute percheziții în patru locații din Piteşti şi Curtea de Argeş, din care una este sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești-Secția Psihiatrie, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeș, unde își desfășoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice și una la o societate comercială, fiind puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane care deţineau calitatea de suspecţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.