Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ȘEFU LA NATO!

Captura facebook
Dana Budeanu

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care trebuie sa ne apere de flagelul Putinist, are un trecut cel putin bizar. O istorie plina de controverse si prieteni influenti, care au avut grija ca micutul economist cu valente de general sa fie protejat. A fost rasfatatul familiei fiind singurul baiat, dintre cei trei copii, al politicianului de cariera, Thorvard Stoltenberg, fost ambasador, Ministru al Apararii si Ministru de Externe. Mama lui de profesie doctor pe genetica a ocupat functia de Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii pe durata mai multor guverne in anii 80.

Tatal lui Stoltenberg a fost reprezentantul ONU in Iugoslavia, din postura de ambasador al Norvegiei ocupandu-se de medierea negocierilor intre tarile componente ale acestui stat federal inainte de 1990. La scurt timp dupa terminarea mandatului sau si a functiei oficiale de negociator principal ONU, NATO decide sa bombardeze Belgradul consacrand inceperea primul conflict pe teritoriul Europei de dupa al doilea razboi Mondial.

La inceputurile carierei politice, tanarul Stoltenberg a locuit impreuna cu sora lui Camila. Ea este cea care i-a influentat parcursul prin cercurile puterii, dupa cum declara chiar el. Surprinzator sau nu, Camila era membra a Partidului Comunist Marxist-Leninist, Red Party, facand parte din grupul Red Youth (Tinerii Rosii). Actualmente, Camila Stoltenberg, este Directorul General al Institutului de Sanatate Publica din Norvegia, ea ocupandu-se personal de mascarada si intepatul populatiei…in special cu Moderna, vaccin pentru care a facut propaganda fatisa. Ca premiu pentru rolul jucat in aceasta mascarada, Camila a primit de la Bill Gates, butoanele organizatiei CEPI, al carui sediu a fost mutat la Oslo avand ca director general o marioneta tot din Norvegia. De altfel, intregul buget strans din donatii private si guverne “responsabile”, este impartit cel mai probabil dupa bunul ei plac. Este evident ca CEPI se ocupa tot cu eradicarea pandemiilor si vaccinarea planetei. Simple coincidente nevinovate…

Intreaga cariera a tinerilor Stoltenberg apare ca o succesiune de coincidente favorabile. Cariera Camilei a inceput ca director al departamentului de Epidemiologie al Institutului de Sanatate Publica (pregatindu-se parca pentru rolul ce avea sa ii fie distribuit). A urmat postul de Director Adjunct si apoi Director General al INSP-ului norvegian. Intre timp a mai ocupat functia de co-director al Bancii de materiale genetice BIOBANK NORWAY, fiind si sefa comisiei de Autism din cadrul departamentului de Boli Genetice, precum si membru in board-ul celebrei reviste medicale “The Lancet”, cea care da ora exacta in medicina. Are rost sa va mai spun ca s-a ocupat in studentie de copiii orfani din Gaza (Palestina), facand teste cu vaccinuri pe ei (sau cercetare cum le place la medici sa spuna)? Ma gandeam eu.

Sa revenim la “Steklov”, numele de cod pe care actualul secretar general al NATO il avea in cadrul KGB! Vreo 10 ani, cat timp Stoltenberg era jurnalist, a fost folosit de KGB, prin numeroase intalniri cu un ofiter operativ, pentru a obtine influenta la inalti demnitari din cadrul Ministerului Apararii. Aceasta informatie a fost confirmata oficial de ofiterul de contact rus, ani mai tarziu. Dupa 10 ani de colaborare, pana si politia secreta a Norvegiei l-a informat pe Stoltenberg ca atasatul cultural al ambasadei Ruse cu care se tot intalnea este un spion. Chiar si asa, s-a decis ca tanarul naiv nu a dat nici o informatie clasificata “dusmanului” si a fost iertat, ulterior ajungand si premierul Norvegiei in doua mandate!

Influentat de comunista Camila, racolarea lui de catre KGB nu a surprins pe nimeni. In tinerete a participat si organizat diferite proteste anti-SUA, din cauza razboiului din Vietnam. In autobiografie s-a laudat ca a cantat cantece anti-NATO! Mirific, ce poveste siropoasa demna de americani. Seful la NATO protesta impotriva NATO. Vomitiv! De altfel, a fost si un ratacit consumator de cannabis ca orice om supus pacatului, fiind judecat pentru un posibil conflict de interese intre functia de premier ocupata si legile anti-drog ce trebuiau luate. Comisia Ministerului Justitiei care a luminat aceasta “Ancheta”, a fost condusa chiar de tatal lui! Verdictul? Imaculat, nu exista conflict de interese.

O scurta trecere in revista a carieriei politice a lui Stoltenberg, de profesie economist, ne arata un politician de succes cu o cariera slefuita cu grija de altii, pentru creionarea imaginii unui om pregatit profesional. A fost liderul tinerilor Labouristi, apoi secretar de stat in Ministerul Mediului, Ministrul Industriei (de punctat ca in acea perioada Norvegia era un stat sarac, care se lupta cu inflatia si avea o economie bazata in special pe pescuit si transport maritim), Ministrul Finantelor si Premier in doua mandate.

In primul dintre ele, a incercat sa privatizeze toate companiile de stat exact ca in Romania post-comunista, fapt ce a condus la prabusirea partidului la 24% si la demisia sa. In al doilea mandat, reusitele lui au fost semnarea unui accord cu Rusia cu privire la impartirea granitelor Marii Bering, acord neratificat nici astazi, de catre Duma de Stat sau Parlamentul Norvegiei. Tot in timpul celui de al doilea mandat, a avut loc cel mai sangeros atac terorist de pe teritoriul Norvegiei, masacrul de pe insula Utoja. Stoltenberg este fortat de catre Ministerul Justitiei sa isi asume raspunderea acestei catastrofe care putea fi prevenita, dar decide sa raman in functie. Chiar si asa, dupa doar un an pierde alegerile si este nevoit sa isi dea demisia.

In perioada in care a fost premier, bugetul Ministerului Apararii a crescut constant, multe fonduri fiind canalizate catre industria de armament de peste ocean, un mic favor returnat ani mai tarziu prin pozitia de secretar general la NATO. Stoltenberg a fost un avocat puternic pentru intarea Norvegiei in UE, idee respinsa vehement, atat de populatie cat si de Parlament. Acest esec a fost defapt singurul lui “succes”, Norvegia avand astazi o economie puternica si independenta in fata intereselor de la Bruxelles. In trecut, el a fost un sustinator extrem de vocal pentru incurajarea vaccinarii tuturor copiilor, ca masura de combatere a bolilor, teza preluata de la medicul filantrop al planetei, Bill Gates. Acesta din urma ii ofera si un post in conducerea GAVI, o organizatie care se ocupa de implementarea vaccinurilor la nivel global, cu un buget de 3,7 miliarde de dolari. Faptul ca doua organizatii cu bugete uriase, ale caror donator principal este Bill Gates, au fost si sunt conduse de familia Stoltenberg in plina mascarada, este doar o coincidenta.

In 2014 a fost numit Secretar General NATO, si desi mandatul lui expirase anul trecut, a fost tinut in functie pentru inca un an la conducerea NATO, din cauza razboiul din Ucraina. Bugetele trebuiau impartite cu grija, si nu era loc de nicio greseala. Ca sa intelegem mai bine duplicitatea si indispensabilitatea marionetei de la Oslo, este foarte important de mentionat ca inaintea prelungirii mandatului ca Secretar General NATO, Stoltenberg a fost numit Guvernatorul Bancii Nationale Norvegiene! Acesta si-a suspendat preluarea postului, iar la conducerea Bancii Nationale este astazi numit un interimar. Totul pana cand Stoltenberg se va decide ca este timpul sa se retraga intr-un nou post calduros. Tot pentru relaxarea greu incercatului secretar general, colegii de partid si confederatia oamenilor de afeceri din Norvegia ii fac cadou o barca de 380.000 de koroane, platind si taxele aferente. Nu-i asa ca viata e miraculoasa, cand esti pixul de semnat al sefilor la lume.

Se pare ca Stoltenberg se pregatea de pensie inainte ca Putin sa ii strice planurile, sau poate mai erau “cazane” de cumparat si de casat in razboiul din Ucraina si relatiile lui facute in cei 10 ani de colaborare “naiva” cu KGB i-au permis sa faca o intelegere avantajoasa pe spatele populatiei ucrainiene. Sau e doar o coincidenta.

Stoltenberg s-a declarat un ATEU convins, refuzand sa accepte invitatia de a deveni membru al Bisericii Norvegiene. Dar pe de alta parte se considera un filantrop care se gandeste la binele copiilor si la eradicarea saraciei. Si nu este o gluma, este chiar propria opinie. Declaratia lui oficiala spune totul despre acest om:

“Chiar daca nu sunt membru al nici unei biserici, cred ca exista ceva superior omului. Unii ii spun Dumnezeu, altii il numesc altfel!”

Un comentariu de Dana Budeanu pentru Verdict App .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.