Șeful ANAF, prima reacție, după ce instanța i-a dat o mână de ajutor lui Klaus Iohannis: Nu ne așteptam!

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-11-2025 23:55

Actualizat: 23-11-2025 00:01

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Tribunalul Sibiu a respins, joi, cererea formulată de Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (ANAF), de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului preşedinte Klaus Iohannis. Președintele ANAF, Adrian Nica, a explicat faptul că inspectorii nu se așteptau la această decizie a instanței, dar că vor face tot ce este posibil să recupereze prejudiciul de la fostul președinte Klaus Iohannis.

“Nu numai în cazul fostului președinte ANAF acționează în acest fel, adică solicită instituirea măsurilor asiguratorii acolo unde are de recuperat sume.

În ceea ce privește rapiditatea cu care a fost pronunțată soluția și noi așteptăm motivarea, țin să vă asigur că demersurile ANAF vor fi în continuare în temeiul prevederilor legale orientate spre a recupera aceste sume, nu doar în acest caz ci și în celelelate cazuri.

Pot să vă asigur că ANAF va acționa în continuare pentru a recupera sumele care i se cuvin. Nu am fost așa uimiți, dar nu ne așteptam, e adevărat. Noi nu o să facem nimic altceva decât să așteptăm motivarea Instanței și vom face în continuare demersurile legale pentru a recupera sumele”, a spus șeful ANAF.

Adrian Nica nu a dorit să confirme dacă ANAF va face demersuri ca procesul să fie strămutat de la Tribunalul Sibiu:

“Nu vreau să comentez aceste lucruri pe care le spuneți dumneavoastră, deoarece fac parte din strategia colegilor mei pentru a acționa în vederea recuperării sumelor. La momentul potrivit o să anunțăm orice demers pe care îl facem”.

Tribunalul Sibiu a respins sechestrul asupra bunurilor lui Klaus Iohannis

Tribunalul Sibiu a respins, joi, cererea formulată de Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (ANAF), de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului preşedinte Klaus Iohannis, informează Agerpres.

"(...) azi, 20.11.2025, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în acest dosar cu privire la soluţionarea cererii de instituire a sechestrului asigurator, în sensul că instanţa a respins cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâţilor în vederea garantării recuperării prejudiciului pretins", se arată într-un răspuns transmis de instanţă

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri