Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful DIICOT explică situaţia familiei Melencu: Proba ADN, absolut necesară. Nu ne-am dorit niciun moment să se ajungă la violenţă

Inquam Photos - George Călin
Inquam Felix Bănilă

Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că se bucură că Monica Melencu și-a schimbat atitudinea și a acceptat să ofere specialiștilor probele biologice. Potrivit procurorului-șef, dacă mama Luizei nu ar fi fost în viață, anchetatorii ar fi identificat altă soluție pentru acea analiză ADN.

„Eu mă bucur, și colegii ne bucurăm că mama victimei și-a schimbat atitudinea pentru probele de comparații - avem nevoie pentru a fi trimise cu maximă celeritatea în Statele Unite. (...) Este o probă absolut necesară. Sigur că nu ne-am dorit niciun moment să se ajungă la violenţă. Sper să nu se răzgândească”, a declarat Felix Bănilă, la Antena, potrivit Mediafax.

Șeful DIICOT a mai subliniat că, în cazul în care mama Luizei nu era în viață, ar fi identificat o altă soluție pentru aceste teste ADN.

„Avem nevoie de comparație, respectiv de salivă de la mama victimei. Avem nevoie de probe, pentru că tiparul genetic recoltat în laboratoare FBI trebuie comparat cu profilul genetic de la mama victimei. Acest tip de ADN se transmite exclusiv pe linie maternă. (...) Identificam o altă soluție. (dacă Mama Luizei nu era în viață, n.r.)”, a mai explicat Bănilă.

Rezultatele obținute de FBI pot fi folosite în România, chiar dacă analiza nu este omologată în țara noastră, mai spune șeful DIICOT.

Felix Bănilă a precizat că, deşi nu este de acord cu intervenţiile în emisiuni la TV, a făcut o excepţie pentru a dezamorsa situaţia şi a lua tensiunea de pe procurorii de caz.

Monica Melencu, mama Luizei Melencu a acceptat, sâmbătă, să i se recolteze noile probe ADN. Aceasta se va prezenta, luni, la București, pentru probe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.