Secretarul de stat american Rex Tillerson i-a declarat omologului său rus Serghei Lavrov, miercuri, că ar dorit să folosească actualele discuţii de la Moscova pentru a înţelege de ce Rusia şi SUA au dezacorduri acute şi să găsească o modalitate de a le rezolva, relatează Reuters, conform agerpres.
Vorbind la începutul negocierilor cu ministrul de externe rus, Rex Tillerson a spus că doreşte un schimb de opinii "deschis, sincer şi franc" şi că liniile de comunicare între Moscova şi Washington rămân întotdeauna deschise.
EXPLOZIE puternică în Turcia. Autorităţile dau un număr de aproape 30 de victime - FOTO
Rusia vrea să cunoască "intenţiile reale" ale Statelor Unite, a declarat, la rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, adresându-se omologului său american în debutul întâlnirii lor. "Este important pentru noi să vă înţelegem poziţia, poziţia Statelor Unite şi intenţiile reale ale administraţiei" Donald Trump, a spus Lavrov, citat de AFP.
Ministrul Lavrov a declarat că este important să nu se permită o repetare a atacurilor aeriene ale SUA în Siria, estimând că loviturile aeriene americane de săptămâna trecută asupra unei baze aeriene siriene au fost "ilegale", potrivit Reuters.
El a adăugat că se aşteaptă la discuţii sincere şi oneste cu Tillerson asupra formării unei largi coaliţii antiteroriste.
Comentează