DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şeful diplomaţiei poloneze spune că UE trebuie să se concentreze pe cauzele profunde ale migraţiei

EUCham
polonia, EU

Uniunea Europeană trebuie să se concentreze pe cauzele profunde ale migraţiei, iar simpla aplicare a unor cote de refugiaţi acceptaţi de statele membre ale UE nu va soluţiona criza în acest domeniu, a estimat vineri şeful diplomaţiei poloneze Jacek Czaputowicz, transmite agenţia de presă poloneză PAP. ''Evident, considerăm necesar un acord cu privire la reforma sistemului european de azil, dar soluţiile viitoare trebuie să fie acceptate de către toate statele membre'', a spus Jacek Czaputowicz într-o reuniune informală cu omologii săi europeni, organizată la Sofia de preşedinţia bulgară a Consiliului UE, conform Agerpres.

El a adăugat că vizita recentă a premierului polonez Mateusz Morawiecki în Liban a confirmat faptul că refugiaţii vor să revină în ţările lor de origine numai dacă există condiţii care să le permită să facă acest lucru.

Oficialul polonez a evidenţiat, de asemenea, nevoia de consolidare a controlului asupra frontierelor externe ale UE, Polonia având o contribuţie substanţială la acest efort. La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a decis trimiterea Poloniei, Ungariei şi Republicii Cehe în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile de stat membru în ceea ce priveşte primirea de refugiaţi.

În momentele cele mai grave ale crizei migranţilor, Uniunea Europeană a convenit un program temporar privind relocarea de urgenţă a unor refugiaţi din Italia şi Grecia, cu cote de primire pentru fiecare stat membru.

Oficial, potrivit cifrelor disponibile la 1 decembrie 2017, Republica Cehă a promis că primeşte 50 de persoane şi a primit de fapt 12 persoane provenite din Grecia. Polonia a promis 100 de locuri, dar niciun refugiat nu a fost primit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.