Şeful diplomaţiei turce îşi menţine vizita în Germania în pofida anulării mitingurilor pro-Erdogan

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 07-03-2017

Actualizat: 07-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Time

Şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a luat marţi avionul spre Germania, unde va susţine în această seară un miting pro-Erdogan şi va adresa un mesaj ferm după anularea de reuniuni în mai multe oraşe din Germania, informează AFP. 'Mă voi întâlni cu cetăţenii noştri la Hamburg în această seară. Nimeni nu ne va putea împiedica să mergem în întâmpinarea concetăţenilor noştri', a declarat Mevlut Cavusoglu în timpul unui discurs susţinut la Istanbul în prezenţa mai multor consuli europeni, printre care şi cel al Germaniei.

Autorităţile germane au anunţat luni seara că au retras autorizaţia emisă pentru desfăşurarea unui miting al lui Cavusoglu într-un loc considerat prea vetust din acest oraş din nordul Germaniei, însă fără a anula reuniunea ca atare. Un înalt responsabil turc a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că o autorizaţie pentru un al doilea loc a fost refuzată de autorităţile germane, dar că un al treilea loc ar putea fi găsit pentru desfăşurarea mitingului.

Poliţia din Hamburg a confirmat pentru AFP că 'ministrul (turc) va fi marţi seara la orele locale 18:00 (17:00 GMT) la reşedinţa consulului general' al Turciei. În acelaşi timp, un colectiv de opozanţi kurzi denumit 'Hamburg spune NU (la referendum)' a anunţat organizarea unei manifestaţii nu departe de acel loc, manifestaţie la care sunt aşteptate să participe circa 200 de persoane, potrivit poliţiei, conform Agerpres.

Relaţiile dintre Ankara şi Berlin, doi piloni importanţi ai NATO, au traversat în ultimele zile o escaladare a tensiunilor după anularea de către autorităţile locale germane a mai multor reuniuni electorale în Germania la care urmau să participe miniştri turci. La fel ca mai mulţi responsabili turci, Cavusoglu a primit misiunea de a mobiliza câţi mai mulţi votanţi posibil în cadrul comunităţii turce din Germania în favoarea unui 'da' la referendumul din 16 aprilie asupra extinderii puterilor preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan. Acesta din urmă a provocat furia liderilor germani comparând anulările de mitinguri cu 'practici fasciste'. Cavusoglu a declarat că aceste anulări sunt 'inacceptabile', estimând că se exercită o 'presiune sistematică' asupra proprietarilor locurilor solicitate de turci.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri