Dificultăţile din Uniunea Europeană (UE) nu pot fi rezolvate redistribuind sărăcia pe agricultură, susţine preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile, într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
Liderul asociaţiei avertizează, în context, că agricultura europeană nu poate fi utilizată ca instrument de corecţie pentru dezechilibrele economice generale ale UE.
"Nu poţi scoate Uniunea Europeană din dificultăţi economice redistribuind sărăcia pe agricultură. Fermierii nu pot fi transformaţi în amortizorul tuturor crizelor - comerciale, bugetare, climatice sau geopolitice. Agricultura este un sector strategic, nu un sector asistat. Atunci când veniturile fermierilor sunt erodate sistematic, când investiţiile devin imposibile şi când piaţa este deschisă fără reguli echitabile, consecinţele sunt clare: abandon de terenuri, depopularea mediului rural şi dependenţă tot mai mare de importuri", a subliniat Vasile.
Potrivit sursei citate, redistribuirea sărăciei nu generează dezvoltare economică şi nu reduce decalajele dintre statele membre, ci fragilizează unul dintre puţinele sectoare capabile să asigure stabilitate pe termen lung.
"O Uniune Europeană puternică nu se construieşte prin sacrificarea fermierilor, ci prin investiţii, inovaţie şi politici coerente care să permită agriculturii să creeze valoare. Agricultura nu trebuie să plătească preţul eşecurilor din alte sectoare", a menţionat preşedintele LAPAR.
Acesta a făcut apel la decidenţii europeni şi naţionali să trateze agricultura ca pe un pilon central al economiei, al coeziunii sociale şi al securităţii alimentare europene.





























Comentează