DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şeful Parchetului Tribunalului Olt contrazice PÎCCJ şi IJ: În ciuda neregulilor grave constatate, la PJ Caracal 'activitatea este corespunzătoare'

justitie procurori

Activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal este una corespunzătoare, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa. Aceasta contrazice astfel atât concluziile controlului PÎCCJ, cât şi pe cele ale Inspecţiei Judiciare, după cazul răpirii Alexandrei Măceşanu, când procurorii au stat o noapte întreabă în faţa casei lui Dincă.

"Raportat la analiza făcută, activitatea este corespunzătoare", a spus Anca Anuţa despre activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în cadrul unei conferinţe de presă în care a fost prezentată analiza activităţii Parchetului de pe lângă Tribunalului Olt şi a unităţilor de parchet subordonate în anul 2019.

În ce priveşte cele cinci soluţii de netrimitere în judecată, în dosare de viol şi lipsire de libertate, infirmate de Parchetul General după un control efectuat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, Anca Anuţa a precizat că dintre cele cinci infirmate în total de Parchetul General, trei dintre dosare sunt la instanţă în vederea confirmării redeschiderii urmăririi penale iar două sunt în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

"Cele cinci, despre care am discutat. Decât două am preluat la Parchetul Olt, trei au fost trimise la instanţă în vederea confirmării redeschiderii urmăririi penale. Celelalte două le-am preluat noi, sunt la PT Olt în lucru, nu a fost nevoie de confirmarea redeschiderii dispusă de procurorul general. Trei au fost trimise la instanţă, nu ştiu dacă au fost confirmate, am înţeles de la colegi că erau încă pe cameră preliminară, celelalte două sunt la noi în lucru. Noi ne propunem să le soluţionăm până la finele trimestrului I, însă nu întotdeauna ce ne propunem putem să şi reuşim, pentru că activităţile noastre de multe ori pot fi îngreunate de părţi, care, deşi citate, nu se prezintă sau invocă, obiectiv sau motivat, diverse aspecte de neprezentare şi atunci trebuie emise citaţii pentru alte termene sau îşi angajează avocaţi, avocaţii solicită amânări pentru că sunt prezenţi la diferite alte unităţi de parchet şi atunci toate aceste aspecte conduc la tergiversare", a spus prim-procurorul PT Olt.

În privinţa dosarelor infirmate, Anca Anuţa a afirmat că trebuie apreciat la finalul soluţionării dacă soluţia este inversă celei iniţiale şi dacă este imputabilă procurorului.

"Nu este nicio problemă faptul că a fost infirmată o soluţie. Singura problemă care se pune este ca soluţia adoptată la final să fie inversă şi care să fie imputabilă procurorului care a emis-o. Acele soluţii într-adevăr au fost desfiinţate, niciunul dintre dosarele infirmate nu a fost soluţionat, ca urmare a infirmării şi, vă spuneam, şi acea soluţie, ulterior trebuie apreciat dacă este imputabilă sau nu procurorului" a spus Anuţa.

Referitor la proporţia soluţiilor finalizate cu trimitere în judecată de către Parchetul Caracal, Anca Anuţa a menţionat că se situează în media normală.

"De pildă, la Slatina, din totalul cauzelor soluţionate, sesizările instanţei, deci unde s-a emis rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei, a fost de 5%, la Caracal a fost de 9%, la Corabia de 14%, la Balş de 5%, la PT Olt de 33%, numai că noi, PT Olt, nu intrăm în categoria parchetelor locale. La nivel de ţară aici se situează trimiterile în judecată, la 7-9% şi nu acum, de-a lungul timpului", a menţionat Anca Anuţa.

În ce priveşte activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi a unităţilor subordonate, Anca Anuţa a apreciat că a fost "foarte bună" din perspectiva eficienţei, în condiţiile unei scheme de personal acoperită în proporţie de 67% şi în condiţiile în care la Parchetul Balş în a doua parte a anului unitatea a funcţionat cu un singur procuror, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina acoperirea cu procurori a schemei de personal a fost în 2019 între 33 şi 50%.

Parchetul Caracal este singura unitate care a avut un grad de ocupare a posturilor de 100%.

Pe 25 septembrie 2019 Parchetul General a finalizat un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, fiind constatate deficienţe şi abateri disciplinare în activitatea procurorilor şi infirmate cinci soluţii de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracţiuni de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.