Şeful Statului Major al Statelor Unite, Mark Milley, a declarat miercuri că armata americană continuă retragerea trupelor sale din Afganistan, unde preşedintele Donald Trump doreşte să rămână doar 2.500 de soldaţi la jumătatea lunii ianuarie, informează AFP preluat de agerpres.
Americanii au intervenit în Afganistan în 2001, a reamintit Milley, "pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi niciodată un refugiu pentru ca terorişti să atace Statele Unite".
"Într-o mare măsură, am reuşit, cel puţin până în prezent, să împiedicăm ca acest lucru să se întâmple din nou", a spus el într-un forum online al grupului de reflecţie Brookings Institution.
Generalul, care până de curând părea reticent cu privire la reducerea prezenţei militare a SUA în Afganistan, a vorbit despre un "impas strategic" pe teren între forţele afgane şi insurgenţii talibani.
În timp ce negocierile de pace sunt în curs între cele două părţi, administraţia Trump a decis să păstreze doar 2.500 de soldaţi în Afganistan începând cu 15 ianuarie, faţă de aproximativ 13.000 în urmă cu un an.
Acest contingent redus va permite SUA să păstreze două baze principale şi alte câteva secundare, a spus Mark Milley.
Donald Trump, care a promis că va pune capăt "războaielor nesfârşite" ale SUA, l-a demis la începutul lunii noiembrie pe ministrul apărării, Mark Esper, care şi-a manifestat reticenţa faţă de accelerarea retragerii americane din Afganistan. El a fost înlocuit la conducerea Pentagonului de Chris Miller, mai favorabil reducerii prezenţei trupelor SUA în Afganistan.
"În prezent implementăm această decizie. Ce se va întâmpla în continuare va depinde de noua administraţie", a spus generalul Milley.
Preşedintele ales Joe Biden urmează să preia oficial funcţia de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie.
Şeful Statului Major al Armatei americane confirmă continuarea retragerii trupelor din Afganistan
Explorează subiectul
Articole Similare

1.870
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
1.870

2.187
Tensiunea crește: MAE îi repatriază pe angajații ambasadei României din Israel
2.187

1.543
VIDEO Bubuie nervii! China și Qatarul intervin între talibani și pakistanezi, după ce au raportat peste 300 de morți în confruntări
1.543

121
VIDEO-FOTO Un mort şi mai mulţi răniţi grav după ce un tramvai a deraiat la Milano
121

1.369
Detalii terifiante! Fostul bancher ucrainean, ucis chiar de fiul său? Tânărul a fost reținut
1.369

112
AIEA: Iranul nu permite verificarea programului său nuclear după atacurile israeliene din 2025
112

2.916
Rapoartele serviciilor secrete americane nu susțin declarațiile lui Trump potrivit cărora Iranul ar putea avea în curând o rachetă capabilă să lovească SUA
2.916

1.292
Audiere cu miză politică uriașă în dosarul Epstein: Bill Clinton chemat în fața Congresului
1.292

115
Casa Albă: Președintele Trump rămâne deschis dialogului cu liderul nord-coreean "fără nicio condiţie prealabilă"
115

2.336
O plajă cu nisip roz, de pe o insulă îndrăgită de români, ar putea deveni vedeta anului: a urcat pe locul 2 în topul mondial
2.336

127
China le recomandă cetăţenilor săi să plece din Iran "cât mai curând posibil"
127

2.190
Volodimir Zelenski susține că războiul din Ucraina poate fi oprit până la finalul anului: 'Acum avem o şansă'
2.190

116
Rusia a îndemnat Afganistanul şi Pakistanul să înceteze atacurile şi să rezolve problemele prin diplomație
116

















Comentează