Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful Statului Major american a avut o discuţie telefonică cu omologul său din Belarus pentru a evita 'incidente nefericite'

Pentagon
general Mark Milley

Şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, a avut o discuţie telefonică, joi, cu omologul său belarus, generalul Viktor Gulevici, pentru a preveni eventualitatea unor "incidente nefericite", în condiţiile în care în Belarus au început importante manevre militare cu Rusia, a anunţat joi Pentagonul, informează AFP.

Această discuţie telefonică între cei doi responsabili militari vizează în special reducerea riscurilor unui incident şi "un schimb de perspective asupra securităţii europene actuale", a precizat purtătorul de cuvânt al generalului Milley, colonelul Dave Butler, într-un scurt comunicat. Cei doi generali s-au pus de acord să ţină secrete detaliile conversaţiei lor, a adăugat el, potrivit Agerpres.ro.

Armatele rusă şi belarusă au lansat joi ample manevre în sudul Belarusului, lângă Ucraina, care este în centrul tensiunilor ruso-occidentale şi în timp ce continuă intense eforturi diplomatice pentru dezamorsarea crizei.

În ajunul acestor exerciţii, armata rusă a publicat o înregistrare video în care poate fi văzută o baterie de sisteme antiaeriene S-400, ţintindu-şi rachetele spre cer de pe un teren înzăpezit în regiunea belarusă Brest, la frontiera cu Ucraina.

Armatele Rusiei şi Belarusului nu au precizat numărul de soldaţi şi echipamente ce participă la aceste exerciţii, dar Occidentul afirmă că 30.000 de militari ruşi au fost desfăşuraţi în Belarus în acest cadru.

Desfăşurarea acestor soldaţi a fost imediat denunţată de preşedinţia ucraineană ca fiind un mijloc de "presiune psihologică" folosit de Rusia, care a comasat începând din noiembrie peste 100.000 de soldaţi lângă frontiera cu Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.