Selecţionata Rusiei va disputa un meci amical cu Paraguayul, pe 25 martie

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 14-02-2024

Actualizat: 14-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Selecţionata de fotbal a Rusiei, exclusă din competiţiile oficiale din cauza războiului din Ucraina, va disputa pe data de 25 martie un meci amical cu reprezentativa Paraguayului, a anunţat, miercuri, Federaţia rusă de specialitate (UFR), citată de EFE.

Meciul se va disputa pe stadionul Lev Iaşin, pe care joacă echipa Dinamo Moscova şi care a găzduit în octombrie anul trecut un amical cu Camerun (1-0), potrivit Agerpres.

Naţionala Paraguayului, antrenată de argentinianul Daniel Garnero, ocupă locul 7 în preliminariile zonei sud-americane pentru Cupa Mondială din 2026. Ultimul său meci oficial a avut loc în noiembrie, cu Chile (0-0), iar în iunie va întâlni Columbia şi apoi Brazilia pe teren propriu.

Echipa Rusiei va juca pe acelaşi stadion pe 21 martie cu Serbia, având aprobarea UEFA pentru acest meci, care va fi primul împotriva unei echipe europene, la doi ani de la suspendarea sa din cauza războiului din Ucraina.

Serbia, echipă calificată la EURO 2024 din Germania, este una din ţările care a menţinut relaţiile tradiţionale cu Rusia, care a jucat ultimul său oficial în faţa unei echipe europene în noiembrie 2021, cu Croaţia (1-0), în preliminariile CM.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri