Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Selecţionerul Frank de Boer şi-a asumat responsabilitatea pentru eliminarea Olandei de la EURO 2020

FourFourTwo
 Frank de Boer

Frank de Boer, selecţionerul echipei de fotbal a Olandei, şi-a asumat responsabilitatea pentru eliminarea formaţiei sale de la EURO 2020, în urma eşecului suferit în faţa Cehiei (scor 0-2), duminică, la Budapesta, în optimi, potrivit Agerpres.

"La final, eu sunt cel responsabil. Puteţi să mă învinuiţi, trebuie să mă privesc în oglindă", a declarat de Boer în cadrul conferinţei de presă pe care a suferit-o după partida din capitala ungară.

Citește și: Contra-informațiile militare MOBILIZATE în cazul ASASINATULUI din Vest

"Nu a fost cel mai bun meci al nostru, nu pentru faptul că nu am dominat. Chiar şi în zece, în repriza a doua am reuşit să ne creăm ocazii, dar nu am fost buni în această seară, iar jucătorii nu au evoluat la cel mai bun nivel al lor", a spus el.

Chestionat în legătură cu viitorul său pe banca tehnică a naţionalei Oranje, Frank de Boer a răspuns: "Cred că acest grup este puternic şi poate reuşi lucruri mari, însă acum sunt sub efectul înfrângerii şi vreau să înghit mai întâi această pilulă amară, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla".

Selecţionata Cehiei s-a calificat în sferturile de finală ale EURO 2020 după ce a dispus cu 2-0 de Olanda prin golurile lui Tomas Holes (68) ş Patrik Schick (80), ultimul aflându-se la cea de-a patra sa reuşită de la debutul turneului.

Cehii, vicecampioni continentali în 1996, vor lupta pentru accederea în semifinale cu echipa Danemarcei, pe 3 iulie la Baku.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.