Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Selecţionerul naţionalei de rugby a Scoţiei, pesimist cu privire la o prelungire a contractului

quinzemondial.com
rugby

Selecţionerul naţionalei de rugby a Scoţiei, Gregor Townsend, a recunoscut, marţi, că încă nu a vorbit despre o prelungire a contractului cu federaţia sa, dar că a fost abordat de oficiali ai naţionalei Franţei, scrie AFP.

"Da, absolut, contractul meu nu va merge mai departe de anul acesta", a confirmat tehnicianul în vârstă de 49 de ani, când un jurnalist l-a întrebat dacă acesta ar putea fi ultimul său Turneu al celor Şase Naţiuni cu naţionala "ciulinilor".

El a continuat spunând că ar fi preferat să fie "sigur" de viitorul său, potrivit Agerpres.

"Dar va trebui să aştept şi să văd. Nu a avut loc nicio discuţie (cu Federaţia scoţiană) şi nu îmi imaginez că acestea pot avea loc înainte de finalul Six Nations", a adăugat el.

Townsend a recunoscut că a avut o discuţie cu Federaţia franceză, în timp ce unele informaţii neoficiale din presa franceză indicau că acesta ar putea fi cooptat în staff-ul "cocoşilor galici".

"A fost doar un prim contact şi nu a mers mai departe pentru că evident, îi vom înfrunta în Turneu, aşa că nu am vrut să vorbesc despre asta mai mult de atât", a explicat el.

Scoţia va înfrunta în deplasare Anglia, vice-campioana mondială, pe 4 februarie, în prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni 2023.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.